Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2010

Viaţa vine, viaţa pleacă

Imagine
Poate ați observat că am schimbat poza de la antet. Am făcut-o deoarece câteva din animăluţele surprinse acolo m-au părăsit. O parte ştiu că au părăsit şi viaţa, dar despre celelalte nu am nici o veste. Bănuiesc că şi ele au păţit ceva de nu s-au mai întors acasă.  Murdărici A fost  una din cele mai inteligente căţeluşe pe care am cunoscut-o vreodată.  A stat langă noi vreo 3-4 ani , dar in toamna aceasta, după ce l-am adus pe soţul meu din spital, am mai văzut-o o singură dată, apoi a dispărut. Ne pare rău după ea pentru că, având o personalitate foarte puternică, şi-a lăsat amprenta în familia noastră. Cât a fost soţul prin spitale, 2 luni de zile, ea şi cei doi care au mai rămas din gaşca ei, mă aşteptau răbdători să ajung seara acasă, de la Cluj. Eram atât de obosită, mă durea rău spatele, dar nu puteam să nu mă gândesc la cei trei căţei care stăteau pe afară, aşteptând cina.  Deşi i-am făcut o cuşcă spaţioasă şi la început a locuit o buna perioadă în ea, de la un timp însă a

Conexiunea noastra cu animalele

Imagine
  (Sursa Editura For You ) Adesea uitam ca si noi suntem animale. Societatea noastra moderna tinde sa gandeasca despre sinele nostru colectiv ca fiind separat de restul Regatului animalelor, ba chiar superior acestuia, dar adevarul este ca noi suntem doar o parte a evolutiei vietii pe Pamant. Iar noi nu suntem separati, fiindca facem parte din ea, in egala masura cu oricare alta forma de viata. In ultima vreme, multi oameni redescopera faptul ca delfinii si balenele sunt cel putin la acelasi nivel de dezvoltare ca fiintele umane. Si spun “redescopera”, fiindca popoarele Greciei si Romei antice, precum si multe triburi indigene considerau ca cetaceele le erau egale sau chiar superioare oamenilor. Cercetarea stiintifica moderna ne deschide in mod clar perspectiva aceastei posibilit ati evidente.                                                 Dar. dincolo de orice clasificari, viata pe Pamant evolueaza in ceva care este mult mai maret decat parti

Caii abandonaţi din Fierbinţi - pantru ca Legea pentru protecţia animalelor să fie aplicată

Imagine
Mă gândesc câte animale se vor sacrifica până ce autorităţile vor realiza că trebuie să se ocupe serios şi de protecţia acestora, prin legi severe. Cazul cailor abandonaţi, găsiţi în stare deplorabilă la o fermă aparţinând unui om de afaceri, a făcut mare vâlvă la noi. Aşa a început procesul mediatic:   "Imagini cutremurătoare într-o crescătorie de cai din Fierbinţi, Ialomiţa. 36 de cai de rasă pură au fost lăsaţi trei săptămâni fără mâncare şi fără apă. Şase dintre animale au murit, iar celelalte au ajuns să roadă scândurile grajdurilor. Ferma aparţine omului de afaceri Dorin Cristian Drăgoi, care în 2008 se lăuda cu prezenţa în top 100 miliardari ai ţării. Echipa Realitatea TV a reuşit să pătrundă în fermă alături de Poliţia animalelor. Localnicii din Fierbinţi au fost cei care alertat Poliţia animalelor. Aceştia au adus la fermă medici veterinari care au încercat să salveze animalele. Alţi cai au murit şi au ajuns hrană pentru câinii maidanezi. "Într-un

Tippi - the girl from Africa

Imagine
Tippi Degré is a girl who was born in Namibia, and has a special bond with animals. Her parents, Alain Degré and Sylvie Robert, worked as freelance wildlife photographers in Namibia. During her stay in Namibia, she befriended wild animals, including a 28-year old elephant Abu, a leopard nicknamed J&B, crocodiles, lion cubs, giraffes, giant bullfrogs and chameleons. She also befriended the Bushmen and the Himba tribespeople of the Kalahari, who taught her how to survive on roots and berries, and to speak their language. Tippi later moved with her parents to Madagascar and then to France. A book of her adventures, Tippi of Africa was published and translated in several languages. She also set up a website , and returned to Africa to make six nature documentaries for the Discovery Channel. In Paris, Tippi attended a local state school for the first two years, but is now homeschooled because she was found to have little in common with the other children in Paris.  (Source Wikipedia)