marți, 29 noiembrie 2016

Ne-am făcut cu o altă noutate și multe alte probleme

La sfarșitul lunii august am fost "cadorisiți” cu un pui de cățel, în cel mai nedorit mod, dar foarte frecvent. A fost aruncat în curtea noastră, ghidați după românescul principiu ”unde sunt mai mulți câini, mai încape încă unul”. Doar că binevoitorii ăștia neștiutori, habar n-au că a arunca un pui pe teritoriul unor adulți este similar cu a arunca o pradă în gura lupului. Noroc că i-am auzit urletele disperate ale puiului înainte de a ieși gașca noastră în curte, așa că l-am salvat la timp.
Puiul era de fapt o fetiță, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori cu câinii abandonați. Și complet neagră, adică exact pe (ne)gustul românului.

              

Gălușca s-a instalat rapid în căminul nostru, făcându-se confortabilă imediat. N-a avut frică de ceilalți câini, din contră, a început să-i ia pe rând (=să-i fugărească prin casă). Cu excepția lui Piky, care deja și-a asigurat titulatura oficială de ”baby-sitter”, restul încercau să se ascundă pe unde puteau de noua mogâldeață, în speță pe fotolii sau în pat.
Afară se juca, fugea, era în lumea ei, liberă și parcă nici câinii nu mai fugeau așa de ea, ci aveau chef de joacă.
          
Ca toti noii veniți, și asta mică a dat dovadă de istețime din primele momente. Îi urmărea pe ceilalți căței și le copia obiceiurile. Noi am numit-o Zoe, Zoița, Zoyi etc.

Perioada următoare nu mi-a fost prea propice sănătății, am tot avut diverse ”escapade” pe la spital, iar înaintea unui astfel de episod am decis să o ducem la vet, pt vaccinare. Norocul a făcut sa-mi treacă prin minte ca să cer înainte cate un test de parvo și jigodie, iar șocul mare a fost când cel de jigodie a ieșit pozitiv. Deja pierdusem 3 pui din cauza jigodiei, anii trecuți. și nu mai voiam să trec din nou prin așa ceva. Ajungi să te atașezi de ei cu mare viteză, iar pierderile lor în defavoarea virușilor, chinurile prin care trec total neputincioși, îți lasă răni adânci, ce se cicatrizează greu.

Zoe a fost internată la clinica veterinară din Cluj in aceeași zi cu mine. Și, chiar dacă apoi eu am ajuns acasă epuizată, în urma unei intervenții chirurgicale, am avut puterea să mă bucur că Zoe a fost primul caz de puiuț ținut în foster-care la noi, care a reușit să învingă o boală atât de grea.

Iar ciudățenia coincidenței a făcut ca eu să mă întorc acasă cu o răceală zdravănă, iar Zoe cu tuse de canisă. Și nu ne-am dat seama cu siguranță decât când și Piky a început să facă urât. Acesta era prețul pe care îl plătise pentru că o îngrijise pe Zoe ca și cum ar fi fost puiuțul ei. Iar mie mi se rupea inima când o vedeam ce chinuită era de tusea urâtă. Pe lângă asta aveam emoții că se vor molipsi, din nou, pe rând, și ceilalți câini, așa că am urgentat treburile și am ajuns să-i vaccinez pe toți. Veterinarul chiar avusese dreptate, vaccinul funcționează foarte bine ca tratament, în timpul bolii! Păcat că doar în cazul tusei de canisă. În cazul celorlalte boli, vaccinul poate fi letal.   
După câteva zile, cele două cățelușe și-au revenit, iar spre marea mea ușurare, nici un alt cățel al familiei nu contactase boala, ceea ce mă face să cred că totuși, imunizările din anii trecuți și-au făcut efectul. Și asta nu doar în cazul tusei de canisă, ci și a jigodiei.

Lunile au trecut, iar micuța Zoe a crescut, dovedindu-se un cățel hiperenergic, uneori cam greu de stăpânit. Iar soțul meu a avut ghinionul să rămână singur cu toți în grijă, pentru că ”escapadele” mele au continuat.



Cu toate astea, printre picături, am avut posibilitatea să ne bucurăm de progresele făcute de ”mica țigăncușă”, dar mai ales că, după atâtea probleme de sănătate, e în sfârșit sănătoasă și se bucură de viață. În curând va veni vremea să își ea și ea zborul din cuibul nostru, spre un nou cămin, în UK. Voi reveni la momentul potrivit, cu alte noutăți.

 







Postări populare