sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Mass-media, Asociatia Trei Frați Pătați și iubirea față de animale

De ceva vreme, mai exact de când beneficiem de atenția massmediei clujene, mă tot vizitează o idee și aștept să apară ocazia ideală pentru a o pune în practică. O idee din care să răzbată originalitatea, să văd ceva nu a mai fost. Ca fost om de presă, întotdeauna privesc o știre din această perspectivă, studiind cum a fost realizată si gândindu-mă cum s-ar fi putut altfel realiza, pt ca să aducă acea notă de particularitate. Si cu precădere, stirile care vizeaza ceea este legat de subiectul animalelor. Din pacate tot ce am văzut până acum se bazează pe același format, aproape un tipar, și transmite fix două lucruri: emoție celor ce iubesc animalele și incrâncenare pentru ceilalți. Știrile care vor să sprijine asociațiile, mediatizând problemele cu care se confruntă, au ca public țintă doar iubitorii de animale, în ideea în care cineva, aflând despre aceste probleme, va sări în ajutor. Într-adevăr, aceasta este și ideea cand vrei să mediatizezi o nevoie  urgentă; și chiar ajută. Asta în cazul în care publicul țintă vizat există în comunitatea spre care trimiți acea stire. Dacă nu, iese total opusul intenției.

Dar, ca fost jurnalist, care încă are ”microbul” în sânge, aș vrea să văd și altceva. Aș vrea să văd un reportaj educativ, un reportaj care să aibă menirea de a sădi o sămânță, inclusiv într-un loc mai puțin fertil pentru o astfel de ”cultură”, cum e grija pentru animale. Aș dori mult să văd originalitate, să percep sentimentele, sufletul realizatorului, dar si să vibrez la mesaj. Atunci este, după părerea mea, o reușită, adică o poveste care va rămâne pentru mult timp în mintea/sufletul/subconștientul spectatorului. 

Ideea aceasta am încercat să o transmit și studenților care m-au vizitat, în urmă cu ceva timp, apelând la mine pentru două compentențe, cea de membru fondator al asociației Trei Frați Pătați si cea de fost om de presă. Chiar dacă ”socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”, asta pentru că îndrumătorul lor a optat, la final, pentru un material mai scurt, mai mult o știre decât un reportaj, ceea ce a ieșit are totusi acel ceva în plus față de tot ce s-a facut până acum. Și pentru asta îi felicit pe cei 4 tineri studenți (sper viitori jurnaliști) ai Facultății de Stiințe Politice Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universitatii Babes-Bolyai. Știrea (tema) a fost realizată în cadrul proiectului UBB TV.  
(UBBTV este un proiect inițiat de către Departamentul de Jurnalism, în anul 2010, si dezvoltat de către studenți, sub îndrumarea cadrelor didactice).



luni, 21 ianuarie 2013

Am revenit!!!

Da, stiu, nu am mai aparut pe aici, in ultima vreme. Dar am un motiv obiectiv, munca pentru asociatia pe care am fondat-o in urma cu 4 ani si, implicit, pentru adapostul nostru cu 300 de caini. 
A fost un an extrem de aglomerat, cu bune dar si cu rele, cu probleme care te dezechilibreaza emotional pentru ca este peste puterea ta sa le rezolvi. Nu stiu cat vom mai face face la aceste incercari grele, dar pana putem, eu si cele 2 colege ale mele, am decis sa mergem inainte. 

Si ca sa revin putin la tema animalutelor pe care le iubesc atat de mult, anul trecut a fost unul foarte reusit daca e sa discut despre noile sanse care li s-au dat unor catei din adapostul nostru si de la mine, de acasa. 
Inainte de asta, am sa fac un scurt update despre, deja celebra pe aici, Sasha. Povestea ei a fost mediatizata de presa clujeana inainte si dupa plecarea in Scotia. A fost foarte emotionant sa primim in mijlocul familiei noastre echipa de la Transilvania Live, chiar daca pe vremuri si noi ne-am "ascutit" condeiurile prin presa locala. Au mai aparut si doua articole pe City News, pe care le puteti citi aici  si  aici

 De ce tin sa fac acest update, pentru ca recent am dat peste niste comentarii negative despre povestea Sashei si a mamicii ei, comentarii care m-au durut foarte tare. Nimeni nu stie mai bine decat mine si aceasta domnisoara, povestea noastra, a eforturilor pe care le-am depus sa o salvam pe Sasha si cat e de fericita ea, acum. Mamica ei scotiana, Gail, mi-a devenit o prietena foarte buna si povestim zilnic, ea ma informeaza cu o precizie de ceasornicar, despre toate nazbatiile piperasului de Sasha.
 

Un lucru e sigur, Sasha se descurca foarte bine in caruciorul ei, este in continuare extrem de activa si posesiva si, chiar daca a trecut (conform avertizarilor veterinarilor) prin cateva infectii urinare, a reusit sa le depaseasca cu bine. Sper sa aiba o viata lunga si frumoasa la casuta ei. Mai nou, se bucura de compania unei alte romancute in carucior, Rina, devenita cea mai buna prietena a ei. Draga de Sasha, a tot incercat sa se imprieteneasca "la catarama" cu ceilalti catei ai lui Gail, dar datorita personalitatii ei mult prea exuberanta (specifica cateilor de pe la noi), reusea mai mult sa-i sperie. Asa ca Rina este partenera ei ideala acum. 


Poza asta a fost facuta de Craciun si mie mi se pare adorabila.

Sasha a constituit, pentru mine, inceputul unui capitol aparte din viata mea si anume cel de "foster parent". Dupa Sasha au mai trecut prin familia noastra si alti catei, care acum sunt toti foarte bine, la casele lor in Anglia si Suedia. Daca voi avea timp, promit sa postez aici povestile lor cu poze de la inceput si din prezent. Aceste povesti reprezinta, cu certitudine, locomotiva care ma poarta mai departe pe acest drum, al salvarii animalelor, dandu-mi puterea necesara sa ajut cat mai mult.

Postări populare