duminică, 30 ianuarie 2011

PRO TV a jignit profund ONG-urile din domeniul protectiei animalelor

In cursul seriei de stiri despre femeia atacata de caini s-au vehiculat de mai multe ori afirmatii de genul: "ONG-urile nu isi fac treaba" sau "ONG-urile nu se implica suficient", etc. Lasand la o parte faptul ca toate stirile mai sus mentionate au fost formulate pe un ton extrem de tendentios, proiectand acuzatii in stanga si-n dreapta si instigand populatia (si asa divizata), la ura si violenta vizavi de cainii comunitari, concluziile "expectorate" de niste reporteri in cautare de senzational pentru cresterea ratingului (si implicit a salariului) ne insulta grav toate eforturile pe care le-am depus de ani de zile in incercarea de a gasi o solutie pertinenta la stoparea acestui fenomen national pe care il reprezinta cresterea numarului de animale fara stapan pe strazile din Romania.

In primul rand, sa te hazardezi sa pornesti la drum cu un ONG pentru a carei activitate principala nu exista fonduri de nici un fel, iar sponsorii sunt in majoritate voluntarii acestor organizatii, e o adevarata cursa cu obstacole. Ca sa incepi sa ridici un adapost pentru multele cazurile grave, apoi pentru nenumaratii pui aruncati in plase, in saci legati sau in cutii de carton si abandonati pe strazi, in tomberoanele de gunoi, sa cersesti pe la firme hrana sau materiale de constructie, sa descoperi oameni gata sa accepte sa hraneasca si sa curete dupa o multime de caini, sa gasesti un veterinar dispus sa se implice pentru interventii medicale la cost redus - e o adevarata provocare sau, dupa cum incep sa spuna tot mai multi ong-isti, o adevarata sinucidere.

Apoi mai ai de facut fata atat fizic, dar mai ales psihic, unui razboi extrem de dur, cu o mare parte a populatiei amprentata puternic de o mentalitate de sorginte rurala. Esti mereu hartuit pentru ceea ce faci, ocarit de vecini, dar si de autoritatile publice, care nu sunt in stare sa creeze un echilibru intre valul de reclamatii din partea celor ce nu inteleg de ce ai ales sa fi o voce pentru fiintele fara de grai si datoria pe care o au prin lege, de a pedepsi orice cruzime la adresa unei fiinte. Cel mai des raspund prezent doar in primul caz, amendand efectul fara a ajunge la cauza.

N-am vazut nici un reporter sa se alature incercarilor ong-urilor de profil sau sa stea alaturi de noi ore in sir, in ger, asteptand ca trecatorii sa depuna "minim 1 leu" pentru ingrijirea animalelor, in cutia pentru donati. N-am vazut nici un reportaj care sa urmareasca o zi din viata unei astfel de asociatii, sa filmeze cum mergi sa iei de pe sosea un caine lovit, sa auda cum suni in disperare la cunoscuti dupa un mijloc de transport, sa travesezi orasul pana la un cabinet veterinar cu un caine lovit in brate, pentru ca pe autobuz nu e permis sa urci cu animale de companie, sa te loveasca masina pe trecerea de pieton si sa-ti rupa oasele, timp in care tu sa continui sa protejezi in bratele tale viata bietului animal ranit....iar in tot acest timp semenii sa treaca pe langa tine si sa-ti spuna ca esti nebun. Sau acelasi reporter sa te urmeze pe la institutiile statului, unde sa fie martor la stradaniile tale de a convinge niste politicieni obtuzi ca e mult mai eficenta sterilizarea decat eutanasierea si ca e in beneficiul intregii comunitati ca administratia locala sa colaboreze cu ong-urile. Apoi sa convingi purtatorii de unirforme ca exista o lege pentru protectia animalelor si ca ei sunt cei care trebuie sa ia masuri daca animalele sunt abzate, dar ei ridica din umeri nepasatori, necunoscund o astfel de lege sau replicandu-ti: "doamna, noi nu avem legi care sa protejeze copiii si dvs aveti pretentia sa protejam animalele". Si tot acelasi reporter sa fie de fata si cand un primar sau un viceprimar iti spune: "hai sa fim seriosi, voi nu faceti ce faceti ca va intereseaza binele comunitatii, ci pentru vi-s dragi cainii" si apoi iti intoarce spatele, fara sa constientizeze ca, de fapt, a intors spatele unei problematici grave ce-i afecteaza pe toti.

Si acum ma intreb, cate din aceste aspecte ale activitatii unui ONG de protectie a animalelor le cunoste acel reporter care s-a grabit sa eticheteze la gramada, impartind vina in toate directiile? E foarte usor sa fi spectator si sa areti cu degetul, fara ca mai inainte sa versi cel putin un strop de sudoare in efortul de a face ceva sau o lacrima pentru chinurile prin care trec zeci de animale abandonate, blamate si fara de protectie.

Prin reportajele transmise de unele posturi de stiri, in frunte cu protv-ul, media se face vinovata de o josnica manipulare a maselor, de instigare la violenta si este responsabila de curmarea stradaniilor depuse pana acum de catre ONG-urile de profil. Rusine! Ati reusit inca o data sa deveniti complice la procesul de divizare al acestei natiuni.

Alte articole pe tema asta aparute zilele acestea:

http://xnici.wordpress.com/2011/01/28/manipularea-maselor-%E2%80%93-instigare-la-crima-si-violenta-%E2%80%93-campanie-electorala-pentru-madam-udrea/

http://think.adevarul.ro/2011/01/jurnalismul-de-senza%c8%9bie-cum-sa-manipulezi-%c8%99i-sa-transformi-informa%c8%9bii-pentru-a-avea-dintr-o-non-%c8%99tire-una-de-senza%c8%9bie-spe%c8%9ba-cainilor-vagabonzi/

luni, 24 ianuarie 2011

Situația animalelor din țara noastră - subiect de film pe you tube

JOHN SAKARS - un activist pentru animale din USA, recunoscut si respectat in toata lumea datorită implicării sale, realizator de emisiuni radio, reportaje TV etc, a primit un mail din România în care i-au fost descrise atrocitățile la care sunt supuse animalele aici, în special cele din adăposturile de stat, adevărate lagăre de tortură pentru bieții câini adunați de pe străzi... rezultatul, un filmuleț-mărturie apărut pe  You Tube. O realitate care nu ne face cinste deloc, o realitate care îi convinge pe străini să boicoteze turismul românesc.





Îngroziți de ce se întâmplă la noi, personalități regale fac lobby pentru situația animalelor de la noi: Prințesa  Maja von Hohenzollern


Articolul îl puteți citi în original aici (daca stiti germana) sau aici (pentru cei ce preferă engleza).

Pentru încheiere mi se pare extraordinar citatul celebrului Dostoievski : ” Iubeste animalele: Dumnezeu le-a dat gândire rudimentara si bucurie netulburata. Nu le deranja bucuria, nu le hartui, nu le priva de fericirea lor, nu lucra impotriva intentiei lui Dumnezeu. Omule, nu te mândri cu superioritatea fata de animale; ele nu au pacat, dar tu, cu maretia ta, pângaresti pamântul prin existenta ta si iti lasi urmele prostiei dupa tine – aceasta, e adevarata pentru aproape fiecare dintre noi!”

joi, 20 ianuarie 2011

Doi cățeluși salvati de la marginea vieții

 Anul acesta a început în forță pentru asociația noastră. Atât de multe s-au petrecut, încât nu am avut timp să scriu. Dar acum trebuie neaparat să împărtășesc cu voi două povești, care au ca eroi baiețeii din pozele de mai jos, Ricki si Puszy, adică doi cățeluși salvati după ce au ajuns la marginea vieții:



Puszy, cel mic, este un baietel de aprox 3 luni, care a fost găsit în perioada geroasă, pe o stradă din Oprișani, adică într-un cartier plin de blocuri. După ce a ajuns la noi, colega mea, Clara, l-a luat la ea acasa, dar in scurt timp s-a îmbolnăvit de parvoviroză. Într-una din nopți părea că își dă duhul. Colega mea însa a continuat tratamentul (homeopat), iar dimineața următoare puiuțul a început să respire normal, și-a deschis ochișorii și a început să mănânce. Acum e bine, e vioi, însă e extrem de sensibil. Va trebui ținut doar în casă. 



Cel de-al doilea cățel este un băiețel în vârstă de 3 ani, pe nume Riki și reprezintă un caz cu totul special în activitatea noastră de până acum. Stăpânul sau, un bătrânel care l-a adoptat de mic, l-a castrat, l-a vaccinat, dar mai mult decat toate l-a iubit din toata inima, a cazut la pat, ajungând în îngrijirea rudelor. Primul lucru care l-au facut aceștia au fost să ne sune să luam câinele. Au spus că bătrânul murise, iar ei nu sunt de acord cu ținerea unui câine în garsonieră. Colega mea i-a spus nepotului bătrânului că daca vrea să aducă cățelul la noi, va trebui să-i asigure și mâncarea, pt că noi nu facem față să hrănim atâția câini. "Da' ce-s nebun," - a sunat replica tânărului - "cand io n-am mâncare nici pt mine". Atunci colega mea, încercând să-l responsabileze oarecum și să-l facă să înțeleagă că noi nu putem lua toti câinii din oraș, i-a spus că dacă nu își permite  să-i aducă de mâncare, atunci poate să dea o mână de ajutor la ridicarea țarcurilor și construirea cuștilor. "Da'  ce-s nebun să lucrez pentru câini!", a repetat el extrem de indignat. "Doamnă, dacă nu-l luați, o să-l găsiți legat de un copac pe malul Arieșului și a închis. De teamă ca nu cumva câinele să fie scos în stradă, colega mea l-a resunat pe tip (după 5 minute) și i-a zis să aducă totuși câinele. Dar acesta, foarte plin de el, a răspuns că nu mai e nevoie, că l-a dat la un prieten, la casă, în Mihai Viteazu. Colega l-a întrebat dacă are condiții bune acolo, să nu cumva să-l țină în lanț, tipul zice "nu, nu", și cu asta închide. î
Au trecut aprox. 2 saptămâni, timp în care colega mea nu a avut liniște. Nasul ei de copoi, antrenat în atfel de situații, a "mirosit" că tipul nu a fost sincer, așa că s-a pornit la cercetări în zona Materna. Întrebând în stânga și-n dreapta, a ajuns la o florăreasă care-l știa bine pe bătrân și pe cățelul său. Mare i-a fost mirarea colegei mele să regăsească cățelul cu pricina la florăreasă în magazie. Cică l-ar fi găsit pe stradă, singur, ea l-a recunoscut și întrebând de vecini, a aflat că bătrânul se îmbolnăvise. Dar nici vorbă să fie mort!!! 
Problema cea mai mare era că micuțul refuza mâncarea. Stătea retras, cu ochii triști și parcă îl aștepta pe bătrân să vină după el. Colega s-a temut să nu fie bolnav și l-a dus la vet. Rezultatul: cățelul e perfect sănătos. De frică să nu moară, colega mea l-a adus la țarcurile noastre. A dat prietenos din codiță când a fost întâmpinat de ceilalți căței, ceea ce i-a dat speranțe colegei mele. Însă după câteva zile, și-a dat seama că bietul de el suferea mult după bătrânul lui și nu mai dorea să traiască, refuzând mâncarea. Și... plângea mereu. Atunci, cealaltă colegă de asociație, Clara, l-a luat la ea acasă (deși mai are 20 ai ei) și a început terapia prin iubire. Clara a spus că în viața ei nu a văzut un câine plângând ca el. Pur și simplu lui Ricki îi curgeau lacrimile când plângea. Bietul de el suferea atât de mult după bătrânul său, încât pe noi ne-a dus gândul că suferea de depresie în urma despărtirii. 

După câteva zile, Ricki a început să mănânce. Puțin, dar mănâncă. Între timp s-a lipit de Puszy, iar cei doi au devenit de nedespărțit. Oricum, Ricki o urmează peste tot pe Clara, devenind umbra ei. Aseară, a intrat în camera ei și când a văzut-o în pat, a început din nou să plângă. Colega mea și-a dat seama că vederea omului întins în pat îi trezește amintiri dureroase. 

Acum avem nevoie de o persoană cu adevărat iubitoare să-l adopte pe Ricki. Colega mea va trebui să plece în țară cu munca, iar el are nevoie mereu de o prezență umană în preajma lui. E nevoie de o persoană care să-l ia mereu în brațe, să-i ofere multă căldură și iubire și în același timp să fie și răbdatoare să-l educe. Se pare că prietenul său bătrân nu l-a educat să-și facă treburile afară, deci e ceva de muncă în direcția asta, dar nu e imposibil. Cei care au mai avut câini știu cum e. 

Postări populare