duminică, 30 mai 2010

Murdărici a venit să fie doftoricită

Aşa cum am mai scris, după 3 ani de zile de când e prin preajma noastră, Murdărici tot nu s-a hotărât să se aşeze la casa ei. Vine, stă câte o zi, apoi a doua zi, dis de dimineaţă, pleacă din nou. Iar după ea pleacă şi ce a mai rămas din gaşca puilor adoptaţi, adică Şchiopăţel şi Roşcăţica. De câteva zile însă am observat că lui Roşcă i-au crescut bine mamelele, ceea ce mă face să cred că i se apropie sorocul. Cred că au trecut 2 luni de când a fost în călduri şi a fost vizitată de masculi feroce. Am tot încercat să găsesc o modalitate de a o prinde şi a o steriliza înainte de a-i avansa sarcina, dar nu a fost să fie. Apoi m-am liniştit şi am zis că dacă Dumnezeu aşa vrea ca ea să aducă pe lume nişte puiuţi, eu nu o să intervin. Sper doar ca să o pot ajuta şi să vină să-mi arate locul unde sunt puii. Chiar dacă ne cunoaşte de 2 ani, tot nu se lasă mângâiată. Stă lângă casa noastră, se bucură şi geme când când ne vede, mănâncă de la noi, dar atât. Dacă încercăm să ne apropiem mai tare de ea, fuge. În schimb Şchiopăţel adoră să fie mângâiat. Am observat însă că doar pe noi ne lasă să-l atingem, în rest fuge de oameni.

Azi s-au întors doar Murdărici şi cu Şchiopăţel. Cred că pe Roşcă a prins-o sorocul pe undeva sau şi-a găsit ea vreo ascunzătoare unde să nască. Noi am avut musafiri şi când i-am condus, am observat că Murdărici are două umflături roşietice sub ochi, ca nişte răni. M-am speriat tare, nu mai văzusem aşa ceva. Am sunat repede la prietenii noştri, veterinari, si ni s-a recomandat să îi dăm o pastilă de Claritin, în cazul în care ar fi vorba de o reacţie alergică. Of, of, aproape de fiecare dată când vine Murdărici pe acasă, vine cu câte o rană, julitură, etc. Parcă vine să fie doftoricită. Acum am încercat să-i dau de mâncare, dar a refuzat. În schimb a băut multă apă. Schiopăţel nu a refuzat boabele. Le-a devorat pur şi simplu., apoi a cerut să fie drăgălit. 
Murdărici este un căţel foarte independent si greu de tratat. Sper să nu fie vorba de ceva mai grav. Noroc că am reuşit să o vaccinez in ianuarie, atât polivalent cât şi antirabic. Am încercat în seara asta să-i fac câteva poze, să i se vadă ochişorii, dar s-a ferit din calea bliţului. Totuşi se poate observa urmele de sub ochi.

Sper că pe mâine va fi mai bine. Doamne ajută!

Update, luni: Spre bucuria mea, în dimineaţa asta Murdărici era tot în cuşcă. Azi noapte a cam lătrat, dar numai până a început furtuna. Deşi tuna şi fulgera, apoi a început ploaia, ea tot nu a intrat in curte, ci a stat alături de Şchiopăţel, sub un copac. Mari figuri sunt şi câinii ăştia. În loc să intre-n curte, unde este "apartamentul" cu două camere, Murdărici preferă să stea ea afară cu Şchiopăţel. 
A fost o noapte foarte agitată şi zgomotoasă, Zguby lătra speriată de tunete, eu a fost nevoită să stau lângă ea pentru a nu trezi pe toată lumea, apoi am ieşit că se agita şi Buliţă, l-am dezlegat crezând că-l trece oareşceva, ca să observ apoi că el s-a vârât imediat în cuşcă. Apoi Zguby, bănuiesc că din cauza agitaţiei, s-a cerut afară şi a început să mănânce iarbă ca să-şi potolească stomacul, apoi Freddy s-a cerut afară ... şi uite aşa am ţinut-o până pe la 4 dimineaţa, când s-a potolit vremea. Acum toţi dorm foarte liniştiţi, doar Pătrunjel veghează la portiţă.
Azi dimineaţă i-am pus din nou vasul cu mâncare în faţa lui Murdărici şi, spre bucuria mea, a păpat cu poftă până la ultima bucăţică. Ea nu prea este prietenă cu boabele, aşa că i-am pus lapte prins peste ele şi i-a plăcut foarte mult. Am încercat să mă uit la ochişori, dar nu-mi dau seama foarte bine dacă s-a schimbat ceva. I-am făcut din nou poze şi, privindu-le, parcă i s-au mai retras umflăturile. E greu însă să-mi dau seama dacă nu iese din cuşcă.
Acum observ că la ultima poză, făcută cu bliţul, se văd mai bine urmele. Sunt sub ambii ochi, ca nişte pungi umflate. Nu ştiu ce ar putea să fie. Sper doar să nu fie bolnavă. Am urmărit şi dacă i s-a modificat respiraţia, amintindu-mi că unul din puii adoptaţi de ea, avea ochii umflaţi dedesupt, dar şi o repsiraţie agitată şi greoaie, apoi a doua zi l-am găsit mort. E vorba de sora lui Roşcă şi a lui Şchiopăţel, dar pentru că nu o puteam atinge, nu am avut cum să o ajut. Mi-a fost frică să nu fi păţit ceva asemănător şi Murdărici. Dar când am văzut că a mâncat tot azi dimineaţă, m-am mai liniştit. Oricum, o voi supraveghea cât mai stă pe la "hotel".

A venit vara, a căzut blana

Adevărul e că vremea asta pare întoarsă cu susul în jos, adică nu mai ştii dacă e vară sau alt anotimp. Când e cald, când plouă, când e iarăşi frig. Oricum noi am considerat că e mai bine să trecem la garderoba de vară, aşa că în acest weekend toată lumea a muncit pe la noi. Soţul s-a ocupat de tăierea gardul viu, eu de blana lui Pătrunjel şi a lui Zguby pentru că, în ultima vreme, lăsau urme foarte pregnante pe unde treceau. Ţinând cont că nu dispun de maşină de tuns, m-am folosit doar de foarfecă. Mi-a luat foarte mult timp şi m-am ales cu dureri de spate şi de degete, la mâna dreaptă. Am început cu Pătrunjel, care a stat foarte cuminte, super încântat fiind că i se acordă aşa de multă atenţie doar lui. 
Lucy şi Freddy îi tot dădeau târcoale, în schimb Zguby s-a ascuns la umbră, de unde privea întreaga scenă, printre pleoape, iar Buliţă cobora scările şi când ajungea în dreptul nostru se uita speriat, trecea foarte fin parcă vroind să nu fie observat şi după ce dădea o raită pe la poartă, o ţâşnea rapid înapoi, ca nu cumva să-i fac şi lui ceva.

 Fără blană pe el, Pătrunjel nici nu mai semăna cu el. Soţul meu a zis că parcă a întinerit, nu că ar fi bătrân, dar cred că din cauză că a scăpat de blana-i neagră şi acum are mai mult gri pe el. După ce s-a văzut uşurat de cojoc, Pătrunjel a început să fugă prin curte cu o iuţeală de zile mari. Mirarea noastră a fost că Lucy a manifestat dintr-o dată ineters pentru el şi a început să se joace cu el, ceea ce nu a făcut niciodată. Noi credem că, fără blană, l-a văzut mai de dimensiunile ei şi i-a plăcut mult. 


Apoi a urmat Zguby, care a fost deasemenea foarte încântată de tratament şi a stat nemişcată. Nu ne venea să credem că nu mai semăna cu grăsana familiei. Doar că ea nu părea foarte bucuroasă la final, ci mai degrabă confuză. Nu ştia de ce se simte atât de lejeră şi parcă îi era ruşine de goliciunea ei. 


 Spre seară, cei doi "dezbărcaţi" au început să se joace, doar că li se părea ciudat să nu mai aibă niciunul coama de care obişnuiau să se prindă în timpul jocului.

Farewell MAX from South Africa/Rămas bun Max - prietenul nostru din Africa de Sud

Dear Max, we miss you so much. You were a real model of love and affection that a dog can offer to humans. Rest in peace.
 
Când am început acest blog, în urmă cu un an de zile, nu ştiam exact ce va fi. Ştiam însă că va fi dedicat pasiunii mele, dacă o pot numi aşa, acelei flăcări care am simţit-o arzând încă din fragedă copilărie: dragostea faţă de necuvântătoare, în special câini, pisici şi cai. Nu ştiam în ce constă un blog, simţeam doar că vreau un nou jurnal, de data asta pe care să-l împărătşesc şi cu alţii. Am început să caut bloguri cu şi despre animale, şi am descoperit o mulţime. Atunci m-am axat pe bloguri despre teckeli, ei fiind primii "copilaşi" ai familiei noastre. Dar din blogurile lor am descoperit şi altele, despre alţi câini, nu neapărat dachshund. Aşa l-am descoperit pe MAX din Africa de Sud. Este vorba despre un goden retriever a cărui mamă umană (a se observa că străinii nu spun nicioadată "stăpân") este o doamnă de o sensibilitate aparte. Talentul său scriitoricesc este cea mai bună poartă de a trasmite spre exterior din căldura şi nobleţea sufletului său. 
Prinsă în ocupaţiile zilnice, nu am mai trecut demult să îl vizitez pe Max şi ceilalţi 3 "copii" ai doamnei. Dar fiind duminică, mi-am permis să mai dau o raită "prin străinătate". A fost un şoc pentru mine să aflu că Max a murit de câteva zile. Apoi am citit ultimele postări şi am ţinut-o tot într-un plâns. Nu l-am cunoscut pe Max, nici pe mămica lui, decât prin intermediul blogului, însă a fost destul pentru a se crea o legătură de suflet. Stilul cald, care atinge şi cele mai îndepărtate cotloane ale inimii, a câştigat foarte mulţi cititori. Iar eu pot să spun cu certitudine că acest blog este cel mai frumos blog cu şi despre animale, pe care l-am citit până acum. Mai mult de atât, e o adevărată odă închinată relaţiei om-animal, afectiunii puternice ce se naşte între două fiinţe diferite ca specie. Ultimele postări despre despărţirea de prietenul de o viaţă şi primele zile foarte pustii fără cel ce o urma la tot pasul, sunt extrem de impresionante. Deşi doamna mai are încă 3 câini, se pare că Max a fost copilul ei de suflet. 

Tuturor ce iubesc cu sufletul deschis şi fărăr nici o prejudecată de superioritate animalele, vă recomand cu căldură să vizitaţi acest blog, precum şi cel nou al prietenilor din Africa de Sud

sâmbătă, 29 mai 2010

Câinii şi obsesia lor pentru insecte

M-am gândit că e binevenit să scriu acest post deoarece în ultima vreme am văzut deseori "atacuri" ale viespilor asupra câinilor noştri. În urmă cu o săptămână o căţeluşă mică din vecini avea boticul umflat rău. O durea, nu puteai să-i atingi zona că plângea. Am ţinut-o sub observaţie, dar a doua zi nu mai avea nimic.
Apoi, într-una din zilele acestea, l-am auzit, din casă, pe Buliţă că lătra foarte ciudat. El este un câine deosebit de inteligent, la chestia asta făcându-şi simţită prezenţa gena de lup din el. De fiecare dată când vrea să ne atragă atenţia, are un lătrat diferit, altfel decât cel de zi cu zi. Am ieşit repede să văd de ce "mă cheamă" şi l-am văzut sărind pe geam după o gânganie mare şi foarte ciudată. Semăna cu un viespe, doar că era de 2 ori mai mare şi avea o culoare albastru închis, spre negru. Şi scoatea un sunet (bâzâit) puternic. Buliţă se căznea să-l prindă, iar eu m-am speriat ca nu cumva să reuşească să şi facă asta aşa că m-am grăbit să-l dau afară, pe geam. E prima dată când văd o astfel de insectă, mi s-a părut foarte frumoasă, dar ceva îmi spunea că înţepătura ei nu e de dorit. Am căutat pe net o poză asemănătoare, dar asta e tot ce am găsit.

Doar că ăsta e trântor şi nu-mi dau seama cât e de mare. Cel din realitate era mai mare decât un viespe şi nu ea negru, ci mai mult albastru închis. Mă rog. 
Ce am vrut eu să accentuez aici e că, din nefericire, unii câini au "obsesii" faţă de insecte şi par să ignore complet pericolul la care se expun vânându-le. Aşa face Zguby, care la orice oră din zi ne ia prin surprindere cu salturile ei acrobatice prin casă, după muşte, tânţari sau ce o mai găsi. Deunăzi a văzut o furnică, dar în acelaşi timp o văzuse şi Pătrunjel şi a dat şi el să se repeadă asupra mititicii. Eu nu am văzut şcena de la început, doar când Zguby l-a mârâit ameninţător ca nu cumva să îndrăznească să-i ia "jucăria". Na, ce să mai zici. Noroc că nu locuim în ţări calde, unde mai sunt şi diverşi păianjeni veninoşi, scorpioni etc. 

Am căutat pe "tătucul google" după articole despre muşcătura de viespe la câini, dar - spre surprinderea mea - nu am găsit decât unul singur, pe adopţiicaini, pe care îl redau mai jos:

Semnele înțepăturilor de albine, viespi sau furnici apar în general în aproximativ 20 de minute. Chiar dacă pare un eveniment minor, animalele trebuie ținute sub observație pentru cel puțin 12-24 de ore după prima reacție, deoarece simptome ușoare pot crește în gravitate.
Înțepăturile albinelor, viespilor și mușcăturile furnicilor apar de obicei pe zone lipsite de blană precum stomacul sau picioarele, pe față, cap sau chiar în interiorul gurii. Înțepăturile și mușcăturile tind să producă o inflamare locală însoțită de durere, care se va retrage în aproximativ o oră. Totuși, ele pot cauza reacții alergice grave, chiar șoc anafilactic. În cazul unei înțepături de albină, evitați să smulgeți acul rămas în piele cu penseta. Motivul este acela că, odată cu acul, albina își lasă în animal și aparatul de “pompat” venin atașat de acesta, astfel încât există riscul de a injecta și mai mult venin. Indicată este răzuirea ușoară a acului.
Doza toxică depinde de tipul insectei, numărul de înțepături sau mușcături, locația acestora și sistemul imunitar al fiecărui animal în parte.
Semnele comune sunt umflarea ploeoapelor, urechilor, buzelor, uneori a întregii fețe (angioderma). Dacă animalul a fost înțepat în nas sau în gură, se va dezvolta o umflătură de mari dimensiuni ce poate cauza dificultăți de respirație. Se mai pot observa urticarie sau umflături locale, dacă a fost atacată pielea. Mușcăturile generează în mod obișnuit mâncărimi. Însă, în cazul unei reacții anafilactice, animalele pot intra în șoc, începând să respire greu, anormal, să dea semne de slăbiciune, să își piardă cunoștința, puls slab, febră, extremități reci, tremurături, stări de vomă, diaree, leșin.
Ca primă măsură este necesară îndepărtarea acului, dacă acest lucru este posibil. Aplicarea unei paste de bicarbonat de sodiu și apă pe înțepătură sau mușcătură pentru a calma mâncărimile. Loțiunea de calamină sau amoniac aplicată cu un tampon de vată are același efect. Este binevenită o pungă cu gheață sau o compresă rece aplicată pe zona afectată pentru a calma durerea și umflătura. Nu omiteți contactarea veterinarului.
Tratamentul veterinar constă în primul rând în indepărtarea acului, dacă acesta mai este prezent. Ca tratament suplimentar, vor fi administrați corticosteroizi, antihistaminice și epinefrină, dacă este necesar. În caz de nevoie, se administrează și fluide IV și oxigen. Dacă se suspectează leziuni la nivelul organelor, se vor face teste de sânge. În cazul înțepăturilor în interiorul gurii, hrănirea va fi dureroasă pentru animal. Se recomandă înmuierea mâncării în apă sau hrănirea doar cu mâncare moale.

Dacă puteţi aduce completări, sunteţi mai mult decât bineveniţi.

vineri, 28 mai 2010

Omul-bestie şi jertfa canidă adusă în cinstea banilor

Am fost oripilat să aud că administraţia locală a omorât prin înfometare zeci, poate chiar sute, de câini fără adăpost. Permanent am fost conştient de barbaria acestui sătuc medieval de pe malul Oltului, însă nu mi-am putut imagina niciodată că „oameni”, aleşi şi plătiţi de noi, pot recurge la acte îngrozitor de salbatice, din nepăsare, cruzime, sau pentru câştigul financiar. Şi pentru că sălbaticia odioasă, demnă de tot dispreţul, nu era de ajuns, autorităţile au declarat cu emfază că de fapt câinii sunt îngrijiţi şi hrăniţi. Cruzimea şi brutalitatea acestor „oameni” din administraţie a putut fi întrecută doar prin nesimţirea declaraţiilor. Ca administratori locali, habar n-aveau de situaţia groaznică în care se aflau câinii şi probabil că nici nu le păsa. Pentru că bestiile nu pot simţi compasiune faţă de alte vieţuitoare. De fapt, asta e devenirea monstruoasă a bestiei, când nu îi mai pasă de alte fiinţe şi se gândeşte doar la binele propriu.
Dacă sălbaticia autorităţilor încă mă mai bantuie, reacţia generală a publicului a fost de-a dreptul cutremurătoare. Printre noianul de afirmaţii laudative la adresa „oamenilor” vinovaţi de masacru şi peste obsedantele injurii la adresa câinilor, acele nesuferite javre, s-au strecurat şi câteva opinii umile, ce vădeau niscaiva omenie. Intervenţiile au fost puţine şi rare, dar binevenite în contextul unui oraş primitiv, retrograd şi realmente feudal.
Dintre opiniile pe care le-am auzit, una anume, care milita vehement pentru măcelarirea câinilor venea, spre surpriza mea, de la o mămică îngrijorată de soarta copilului ei. Poate prea îngrijorată, dacă stăm bine să ne gândim. Aceasta opina că ar trebui omorâţi toţi câinii pentru a nu periclita viaţa sau sănătatea copiiilor. Însă, ceea ce dânsa omite să observe e că nu statul, prin intermediul administraţiei locale, ar trebui să fie obligat să-i îngrijească şi să-i apere copilul. Ea, ca mamă, are responsabilitatea asta. Nu putem masacra toţi câinii din oraş doar pentru că părinţii sunt iresponsabili. În acelaşi raţionament ar trebui să interzicem şi circulaţia maşinilor, pentru că au existat cazuri de copii nesupravegheaţi care, din nefericire, au ajuns victimele şoferilor.
Am auzit un alt cetăţean spunând că e prea costisitor să-i îngrijim, mai ales acum când ne aflăm în plină criză economică, deci câinii ar trebui omorâţi. Şi salariile bugetarilor sunt costisitoare, asta înseamnă c-ar trebui să-i masacrăm şi pe ei ca să mai economisim ceva bani? Şi mâncarea e costisitoare, dar nu omorâm comercianţii ca s-o obţinem. Şi educaţia e costisitoare şi sănătatea, totul e costisitor. Dar ăsta nu e un motiv pentru a măcelari animale nevinovate, faţă de care avem obligaţii morale şi civice. Doar un bolnav mintal ar putea spune că banii pot justifica moartea unui animal fără apărare.
Dar dintre toate părerile, probabil ca cea mai des întâlnită a fost aceea prin care unii cetăţeni, majoritatea, le sugerează iubitorilor de animale, adică oamenilor, să adopte toţi câinii de pe stradă şi să-i ţină în casă. Trecând peste absurdul situaţiei şi stupizenia de gândire a revoltaţilor, cred că ar trebui să înţelegem cu toţii că animalele abandonate, deci nu doar câinii, sunt responsabilitatea noastră, a tuturor, pentru că face parte din contractul nostru social. Cum mie nu-mi place să plătesc impozite pentru indemnizaţia nu ştiu cărui copil, probabil că nici ţie nu-ţi place să plăteşti taxe pentru întreţinerea animalelor fără stăpân. Însă o facem, pentru că suntem obligaţi. Iar responsabilităţile se răsfrâng asupra tuturor, chiar şi asupra „oamenilor” din administraţia locală, care-şi dau cu stângu-n dreptu’, în rarele ocazii când dovedesc mai puţină bestialitate decât în mod normal.
Prezenţa animalelor fără stăpân în oraşe e rezultatul acţiunilor omeneşti. Abandonul şi nepăsarea faţă de ele au generat actuala problemă. Dacă noi suntem de vină, de ce animalele trebuie să suporte consecinţele? E ca şi cum ai pedepsi victima pentru crima inculpatului. E pur şi simplu absurd, dar completamente justificat, în opinia barbarilor.
Eutanasierea, acest termen delicat care ascunde o realitate grotescă, nu poate şi nu trebuie să fie soluţia eradicării câinilor fără stăpân. Mijloacele nu vor justifica niciodată scopul, iar „crima în folosul comunităţii” nu poate fi acceptată. Ca oameni, avem o responsabilitate faţă de animalele din jurul nostru, chiar şi faţă de cele din administraţia locală.
(autor, D.G. Secară sursa Eveniment de Olt)


marți, 25 mai 2010

Ce se întâmplă cu cadavrele câinilor şi a altor animale moarte

Pentru cei care nu ştiu, în România,  firma Protan Dej deţine monopolul la colectarea şi incinerarea cadavrelor de origine animalieră. Toţi câinii omorâţi în adăposturi sau înafara acestora, sunt transferaţi, contra unui proces verbal de predare-primire acestei firme. Ce număr este declarat, asta e o altă poveste şi nu face subiectul acestei postări. În schimb, tocmai am dat peste un articol ce spune multe despre această firmă, sub titlul:

Escrocheria Protan bomba ecologica a Dejului

sursa: Gazeta de Bistriţa

 Conform unui document oficial al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), sucursala Protan Dej nu are avizele necesare pentru a incinera cadavrele de origine animală. Drept pentru care, cei de la Protan plimbă, câinii morţi prin şanţuri sau pe soşele din ţară, tocmai până în apropierea Capitalei, la centrul din Popeşti-Leordeni. În acelaşi timp, locuitorii acestei comune descoperă periodic mormane de cadavre de animale aruncate în albiile secate ale unor râuri din zonă. Coincidenţă sau nu, sistemul de canalizare de la SC Protan - Sucursala Popeşti-Leordeni a fost realizat fără niciun act de reglementare din punct de vedere al gospodăririi apelor.

În Transilvania, singura modalitate de a scăpa de deşeurile animaliere este cea a unui contract încheiat cu SC Protan Dej, firma care se ocupă de gestionarea deşeurilor de origine animală la nivel naţional. În mod ciudat, chiar dacă deţin o reţea naţională de centre unde pot incinera acest tip de deşeuri, cei de la Protan au funcţional un singur centru, anume în comuna Popeşti-Leordeni, o localitate din apropierea Bucureştiului. Conform unei adrese emise de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), cei de la Protan trebuie să transporte cadavrele de animale din toată ţara într-un singur centru. “SC Protan SA Sucursala Dej nu deţine o unitate de procesare sau incinerare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman de categori 1, autorizată sanitar veterinar. Subprodusele de origine animală nedestinate consumului uman categoria 1 sunt dirijate, fie direct la SC Protan SA sucursala Popeşti-Leordeni, aceasta fiind o unitate de procesare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman de categoria 1, fie sunt colectate şi transportate la o unitate intermediară autorizată sanitar veterinar şi apoi dirijate la SC Protan Sa sucursala Popeşti-Leordeni. În anul 2009, la unitatea intermediară categoria 1, aparţinând sucursalei Dej au fost depozitate temporar 2758 cadavre de câini, care au fost dirijate ulterior la SC Protan SA sucursala Popeşti-Leordeni, în vederea procesării”, arată un document oficial al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor datat de la începutul lunii martie anul curent.
Însă, centrul respectiv are o hibă esenţială care constă în faptul că sistemul de canalizare a fost construit fără niciun act de reglementare din punct de vedere al gospodăririi apelor

Tone de cadavre în Argeş

Mai mult, cu toate aceste nereguli, cei de la Protan preferă să îngroape cadavrele în câmp sau pe malurile râurilor din zona Popeşti-Leordeni. În urmă cu doi ani, poliţistii din judeţul Giurgiu au descoperit trei camioane pline cu cadavre aflate în putrefacţie care urmau să fie descărcate în nişte gropi săpate în malurile râului Argeş. Actele de însoţire a transporturilor erau emise de SC Protan Bucureşti, iar destinaţia era o filială Protan din Bacău, unde deşeurile ar fi trebuit distruse, chiar dacă doar filiala din Leordeni este avizată pentru acest gen de operaţiuni. Reprezentanţii Gărzii de Mediu şi Direcţia Sanitar Veterinară Giurgiu, au stabilit că 47,4 tone de deşeuri de origine animalieră urmau să fie descărcate pe malul râului Argeş. Mai mult, poliţistii susţin că în zona respectivă s-au mai descărcat în jur de 30 de tone deşeuri de acelaşi fel. Pentru acest caz, Protan a fost amendată cu o sumă care atinge un plafon de 77.000 lei.
Pe lângă amendă, SC Protan Popeşti Leordeni a intrat în atenţia unei anchete a procurorilor în urma sesizărilor depuse de către comisarii Gărzii de Mediu Giurgiu. Atât soferii celor trei camioane, cât şi directorul societăţii comerciale SC Protan SA din Popesti Leordeni au fost audiaţi de către procurori pentru neregulile de care societatea se face vinovată. În replica celor prezentate, Protan a emis un comunicat din care reiese că cei vinovaţi de nereguli ar fi şoferii, iar în privinţa celor aproape 30 de tone de deşeuri animaliere care se aflau depozitate acolo, în acelaşi comunicat, se arată că deşeurile nu ar aparţine societăţii, criticând în acelaşi timp,  atitudinea neprofesionistă a Poliţiei. "Protan SA consideră complet neprofesionistă atitudinea Poliţiei din Adunaţii Copăceni, respectiv declaraţia potrivit căreia deşeurile găsite pe câmp ar proveni de la Protan, fără să aibă o dovadă în acest sens. Protan este o companie care respectă mediul şi sănătatea publică", se arată în comunicatul remis de Protan.

“Bielă”, fratele lui “Manivelă”

Pentru ca lucrurile să fie cât mai clare în cazul Protan, trebuie menţionat faptul că actualul director este Sorin Mitrea, fratele fostului Ministru al Transporturilor, Miron Mitrea. De asemenea, Sorin Mitrea este şi fostul şef al Agenţiei Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Ion Sorin Mitrea a fost urmarit penal de procurorii bucuresteni în legatura cu încheierea unui contract, din pozitia de director general al Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA). În acelaşi dosar au mai fost cercetaţi cercetaţi fostul preşedinte al institutiei, Liviu Harbuz, precum şi alţi şapte subordonaţi, toţi sub acuzaţia de abuz în serviciu. Fratele lui Mitrea a fost cercetat de procurori pentru că pe parcursul anului 2004, împreuna cu Liviu Harbuz şi secretarul general al ANSV, Vasile Drăgan, ar fi aprobat, constienţi că termenii contractului cuprind ilegalităţi, achiziţia unui program integrat de identificare a animalelor prin care institutia pe care o conduceau urma să fie păgubită cu câteva zeci de milioane de euro. În aceasta atribuire cu “cântec” a fost implicata şi societatea IQ Management, firmă prin care trebuia distribuit programul către medici. În acest fel, societatea a încasat ilegal comisioane, iar ANSV-ul a fost prejudiciat cu aproximativ 20 de milioane de euro. Ulterior, autorităţile au suspendat contractul printr-o hotărâre a instanţei. IQ Management SRL a mai încasat încă 190 de miliarde de lei (ROL) iar, în decembrie 2004, alte 47 de miliarde de lei (ROL), virate cu ajutorul lui Sorin Mitrea. Acesta a mai fost acuzat că ar fi deturnat fonduri în valoare de circa opt sute milioane de lei (ROL) catre SC IQ Management tot pentru un program informatic.


Activitatea de ecarisaj este foarte profitaSC Protan a fost privatizată în 2002, când pachetul majoritar de acţiuni a fost preluat de compania Phoenix - Farm. Pe 9 mai 2006, Agenţia Domeniilor Statului a încheiat un contract privind concesionarea activităţii de ecarisaj la nivel naţional cu consorţiul de firme format din Protan şi firma maghiara ATEV Feherjefeldolgozo ZRT, pe o durată de zece ani. Asocierea a fost făcută deoarece contractul s-a încredinţat printr-o licitaţie internaţională. În momentul de faţă, SC Protan este controlată de Dumitru Saitoc, consilier personal al fostului ministru Codruţ Seres şi Cristian Burci, unul dintre apropiaţii lui Miron Mitrea şi fostul patron al postului de televiyiune Prima TV.

SC Protan SA Dej este situată la trei kilometri de oraş, în vecinatatea râului Someş. Societatea a făcut parte dintr-o reţea de fabrici care prelucra deşeurile de abator şi cadavre de animale. Reţeaua Protan a fost înfiinţată în anii ‘70, în scopul igienizării şi ecologizării mediului. Printr-o incinerare specială, Protan a produs făinuri proteice folosite în zootehnie. Dupa 1990, fabricile Protan au fost implicate în mai multe scandaluri ecologice. Fabricile Protan din Chiajna, Codlea sau Glina au fost închise pentru încălcarea normelor igienico-sanitare. Protan Bucureşti a fost implicat în scandalul câinilor maidanezi ucişi şi incineraţi în urma „hingheriadei” lui Băsescu. Cu toate că îi lipsesc dotările, iar din punct de vedere al mediului, incineratorul de la Dej este un pericol pentru sănătatea publică, Protan a câştigat o licitaţie la nivel naţional prin care i se atribuie executarea serviciilor de ecarisare şi distrugere cadavre/deşeuri.
 

joi, 13 mai 2010

Povestea câinelui care luptă contra scutierilor din Atena

Nu doar grecii ci şi câinii lor îşi arată colţii în faţa guvernului, în asemenea măsură încât a apărut un nou tip de manifestant: se numeşte Lukanikos, iar scutierii din Atena ştiu ce îi poate pielea.

De doi ani încoace, el s-a aflat în prima linie a manifestaţiilor sindicaliştilor, anarhiştilor şi grupărilor antisistem, arătându-şi colţii poliţiştilor alături de colegii de pichetare. Nu se predă niciodată iar dacă trebuie să fugă este cel mai rapid
printre ploaia de gloanţe de cauciuc. Un avantaj trebuia să aibă, fiind vorba de un câine de stradă, fără pedigree, notează ziarul Las Provincias, citat de Agerpres.

Presa internaţională, precum The Guardian, Il Corriere della Sera, Newsweek sau Libération nu îşi revine din uimire descoperind această nouă rasă în imaginile revoltelor care au loc la Atena, din 2008 încoace. Internetul şi reţelele sociale l-au ridicat la categoria de simbol "antisistem" iar Lukanikos are deja propriul blog şi mai multe pagini pe Facebook, cu mii de fani.


Unii se întreb dacă militanţa lui se datorează vreunui efect al gazelor lacrimogene asupra câinilor, având în vedere că de la prima sa manifestaţie, acum doi ani, el nu a pierdut nicio convocare fiind mereu în prima linie.


Cel care l-a descoperit a fost ziarul britanic The Guardian. Sub titlul "Kanelos, cîinele grec protestatar" ziarul a publicat un amplu reportaj fotografic despre ciudatul patruped maidanez, de talie mijlocie şi cu blana roşcată, care îşi dezveleşte colţii în faţa agenţilor MAT (scutieri) şi care nu se dă bătut în faţa valurilor de fum, participând la toate manifestaţiile din Atena.


Sunt deja cu zecile pozele câinelui care latră în faţa scutierilor eleni, iar imaginea sa înfuriată în mijlocul fumului a gazelor lacrimonege şi cocteilurilor Molotov a atins vârfuri epice în ţară. Botezul focului l-a avut în 2008, în timpul revoltelor declanşate după moartea adolescentului Alexis Grigoropulos, care a fost împuşcat de un poliţist.


Deşi pare să răspundă la numele de Lukanikos, unele ziare l-au poreclit Kanellos, ("Scorţişoară") care nu face aluzie la blana lui roşcată, ci este un omagiu adus patrupedelor care îşi făceau veacul în cartierul Exarjia (zonă din Atena unde manifestaţiile sunt la ordinea zilei) şi care a devenit mascota mişcării protestare. În Grecia lupta canină are o lungă tradiţie.


Există legende care îl prezintă pe acest animal drept paznic al poporului. Se spune astfel că 50 de câini aveau misiunea de a apăra Corintul când acesta a fost atacat şi că doar unul singur a supravieţuit, cel care a alertat populaţia, salvând oraşul.


Prin urmare Lukanikos poate intra în panteonul elen. Având în vedere

că în Atena abundă câinii maidanezi, iar primăria nu face faţă sterilizărilor se poate spune că a apărut o nouă rasă: "câinele revoluţionar".

 

miercuri, 12 mai 2010

Aniversăm un an de bloguit

Azi blogul meu împlineşte un anişor. La momentul la care l-am creat, motivul care mă îndemnase la acest lucru a fost împărtăşirea unei pasiuni de o viaţă, a dragostei pentru necuvântătoare cu care am venit pe această lume. Acum, la un un, după multe postari însoţite de lacrimi, durere, mânie şi mâhnire, dar şi de bucurie şi infinită iubire, am găsit cele mai bune texte & filme pentru a fi inserate în acest post. Acestea sunt menite să ne facă să conştientizăm, încă o dată, de ce noi, ca oameni, avem obligaţia să respectăm animalele ...
Pe lângă Declaraţia Universală a Drepturilor Omului există şi Declaraţia Universala a Drepturilor Animalelor. Da, există şi aşa ceva! A fost proclamată pe data de 15 octombrie 1978, la Paris, sediul UNESCO.

DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR ANIMALELOR

Preambul: - Considerand ca Viata este unica, toate fiintele avand origine comuna, diferentiindu-se in decursul evolutiei speciilor,
-Considerand ca orice fiinta vie are drepturi naturale, orice animal dotat cu sistem nervos are drepturile sale specifice, -Considerand ca dispreturirea sau simpla nerecunoastere a acestor drepturi naturale provoaca grave prejudicii Naturii si conduc omul la crime impotriva animalelor, -Considerand ca o coexistenta a speciilor in lume implica recunoasterea de catre specia umana a drepturilui la existenta a celorlalte specii,
-Considerand ca respectul omului fata de animale este inseparabil de respectul reciproc al oamenilor,

Se proclama urmatoarele:

Articolul 1
Toate animalele au in mod egal dreptul la existenta in cadrul echilibrului ecologic. Aceasta egalitate nu exclude diversitatea speciilor si indivizilor.

Articolul 2
Orice forma de viata animala are dreptul la respect.

Articolul 3
1. Nici un animal nu trebuie supus unor tratamente brutale sau unor acte de cruzime.
2. Daca este necesara sacrificarea unui animal ea trebuie sa fie instantanee si nedureroasa.
3. Animalul mort trebuie tratat cu decenta.

Articolul 4
1. Animalul salbatic are dreptul de a trai si de a se reproduce liber in mediul sau natural.
2. Privarea prelungita de libertate, vanatoarea si pescuitul spotiv, precum si orice folosire a aminalului salbatic in alte scopuri dacat cele vitale sunt contrare acestui drept fundamental.

Articolul 5
1. Orice animal dependent de om are dreptul la ingrijire.
2. In nici un caz el nu trebuie abandonat sau sacrificat in mod nejustificat.
3. Toate formele de crestere si utilizare a animalului trebuie sa respectefiziologia si comportamentul proprii speciei respective.
4. Expozitiile, spectocolele, filmele care folosesc animale trebuie sa le respecte demnitatea si sa nu comporte violenta.

Articolul 6
1. Experimentele pe aminale care implica suferinta fizica sau psihica violeazadrepturile animalelor.
2. Metodele alternative trebuie dezvoltate si implementate sistematic.

Articolul 7
Sacrificarea oricarui animal care nu este absolut necesara, precum si orice decizie care duce la un asemenea act constituie o CRIMA.

Articolul 8
1. Orice act care pune in pericol supravietuirea unei specii salbatice precum si orice decizie care duce la un asemena act constituie o crima impotriva speciei.
2. Masacrarea animalelor salbatice, poluarea si distrugerea biotopurilor sunt considerate crime.

Articolul 9
1. Statutul legal specific al animalelor precum si drepturile lor trebuie sa fie recunoscute prin lege.
2. Protectia si salvarea animalelor trebuie reprezentate la nivelul organizatiilor guvernamentale.

Articolul 10
Educatia si instruirea publica inca din copilarie trebuie sa conduca omul la observarea, intelegerea si respectarea animalelor.

Vă invit la vizionarea unui film care, poate, vă va convinge că, aşa cum am afirmat într-o postare mai veche, OMUL ESTE CEL MAI MARE DISTRUGĂTOR. Am postat doar trailerul, oricum e "greu". Pentru cine crede că poate, filmul întreg îl găsiţi aici 

 



Oameni, dacă vă simţiţi puternici, superiori ca specie, opriţi-vă din a mai distruge!!!Cât credeţi ca ne mai suportă acest pământ toate atrocităţile de care ne facem vinovaţi şi responsabili? De ce animalele trebuie să îndure, pentru noi, toate aceste chinuri??? Credeţi că noi am putea asta dacă am fi în locul lor?

vineri, 7 mai 2010

Atitudini ale oamenilor vizavi de animale IV

Ca organizaţie de protecţie a animalelor ne confruntăm deseori cu lipsa educaţiei şi cu indiferenţa oamenilor faţă de animale, de situaţia lor. În lipsa unei educaţii decente, mulţi oameni pun mai presus bunurile materiale, poziţiile sociale aducătoare de bunuri materiale, în detrimentul vieţii însăşi. Alţii, chiar dacă au beneficiat de o oarecare educaţie, prinşi în vâltoarea unei vieţi atent manipulate înspre partea materială, minimalizează tot ce este, în opinia sa, inferior ca specie, deşi a fost dăruit, de către acelaşi Creator, cu Viaţă. Mă întreb oare când le va cădea vălul de pe ochi, când vor conştientiza că în această lume VIAŢA este cel mai important factor? Adică realitatea care ne arată de multe ori, dar nu toţi înţelegem, că plantele, animalele, oamenii reprezintă esenţa! Toate aceste vietăţi, dacă mă pot exprima aşa, nu pot trăi una fără cealaltă. 
În ignoranţa multora însă, ce fac ei??? Omoară vietăţile, distrugând viaţa!!!

Azi colegii mei s-au confruntat cu două cazuri de abandon:
  • Primul, un bărbat din catierul Primăverii, şi-a scos afară din curte căţeluşa gestantă, pe motiv că nu o mai vrea. O avea de mică, adusă acasă de fiica lui, iar la acel moment toată lumea o îndrăgise. Acum însă, crescând, ajungând la prima serie de călduri şi cu burta mare, biaţa căţeluşă este ţinută la poartă, interzicându-i-se accesul în curte. Motivul: "îmi calcă răsadurile".  Colega mea a încercat să-i explice că există o lege de protecţie a animalelor care prevede sancţiuni dure în caz de abandon, chiar şi închisoarea, iar răspunsul lui a fost: "ei şi, am timp?". Frumos, nu? Colegele mele i-au spus că vor lua ele căţeluşa şi o vor duce la medicul veterinar pt sterilizare, dar să aibă el grijă de ea, să o hrănească, să-i dea apă etc, chiar şi la poartă fiind. Locuind într-o zonă cu străduţe liniştite, neumblate de maşini, au găsit că e cea mai bună soluţie pe moment. Cu condiţia însă ca să fie urmărită starea căţeluşei, dacă este într-adevăr îngrijită. 
  • Al doilea caz, o căţeluşă cu pui, aflată pe o stradă locuită. A născut pe stradă, iar localnicii au anunţat hingherii să o ridice pe motiv că latră la oameni şi îi muşcă. Când au ajuns acolo colegii mei, căţeluşa mai avea 2 pui. Au luat puii, iar căţeluşa a venit la ei dând prietenoasă din coadă. Nici vorbă de lătrat sau de muşcat. Din contră. Era foarte blândă şi afectuoasă. O babă însă, de la una din case, văzând colegii că iau puii, a strigat să ia şi căţeluşa că muşcă copiii. Colegii mei le-au explicat frumos babei că daca era o căţeluşă agresivă, care muşca, nu ar fi venit la ei dând din coadă şi nu s-ar fi lăsat mângâiată. La care baba..."păi doar dacă vă cunoaşte". Asta a fost tot ce a putut scorni fioroasa babă, deşi colegii mei se aflau pentru prima dată pe acea stradă. Cum să faci educaţie unor astfel de oameni, cum să schimbi aceste mentalităţi, dar nu numai, aici e vorba de răutate pură, de lipsa iubirii faţă de viaţă.

Observ că nimeni, dar chiar nimeni, mai ales persoane ajunse la o vârstă înaintată, nu îşi pun nici o clipă problema că fac rău unei biete fiinţe şi că, poate, într-ozi, bătrâni fiind, şi ei pot păţi acelaşi lucru, adică să ajungă singuri, abandonaţi, ai nimănui. Roata se învârte...

Şi pentru că trăim într-o ţară în care nu se pune preţ pe viaţă, în loc ca oamenii din exemplul de mai sus, cei care îşi bat joc de bietele animale abandonându-le, să fie pedepsiţi conform legii existente, cine credeţi că sunt amendaţi prima dată??? Posesorii de animale, dar cei care au grijă de patrupedele lor aşa cum scrie la carte. Păi până când vom suporta asemenea inepţii??? Până când tăcem şi nu ripostăm?

Şi cireaşa de pe tort: una din tinerele voluntare foarte pasionate de activitatea cu animalele, ne însoţeşte sâmbătă de sâmbătă la CLuj. Mare iubitoare de animăluţe, visul ei este ca atunci când va fi mare (acum are aproape 14 ani) să deschidă un adăpost pentru animalele abandonate. De când e la noi a văzut că nu e atât de uşor. Şi odată intrată în horă, ignoranţa o loveşte şi pe ea, deşi încă este un copil. Îşi planificase ieşirea de sâmbăta asta, dar în ultima clipă, profesoara de engleză o anunţă că a înscris-o la nush ce concurs. Fetiţa i-a spus politicos că nu poate să participe pt că merge la o activitate cu câinii... la care, soţul profesoarei, cadru didactic şi el, intră în clasă şi se ia de ea în faţa tuturor: "păi tu te ocupi de câini? Da' ce, ai înebunit? Tu elevă de nota 10? Da' vrei să-ţi distrugi situaţia?". 
Cam ce pot să înţeleagă nişte copii din acest exemplu dat de un cadru didactic??? Deşi, conform legii educaţiei, elevii trebuie, în mod obligatoriu, să desfăşoare activităţi extraşcolare, ca voluntari., în timpul liber. În străinătate nu te acceptă la nici un colegiu dacă nu ai făcut astfel de activităţi. La noi însă, eşti denigrat în faţa întregii clase. În plus, eşti constrâns să faci ce vrea profesorul, nu ce vrei tu, în timpul tău liber. Păi astea sunt cadrele didactice care ne formează copiii??? Păi dacă ei nu sunt formaţi ca oameni, în primul rând, cum poţi să aştepti să formeze tinere generaţii??? Ce o să se aleagă oare de ţărişoara asta? Politicienii sunt nişte corupţi şi mafioţi, profesorii nişte ignoranţi ... şi lista continuă. Din păcate. 


Părerea mea ... 

joi, 6 mai 2010

E vremea paraziţilor, atenţie!!!

Ieri am primit un telefon de la o cunoştiinţă care mă anunţa că a găsit un teckelaş rătăcit pe stradă. Cineva l-a ţinut peste noapte în garaj, iar ieri am mers şi l-am luat. Era tare frumuşel şi blânduţ. Prietenos, iar după câteva minute petrecute împreună a început să se joace cu mine şi a dat chiar să mă pupe. Pe cap avea urme de muşcături de la un câine mai mare, ceea ce mi-a confirmat că a plecat de acasă după mirosul de femelă în călduri şi s-a "duelat" cu alt mascul. Avea şi căpuşe pe el, una chiar umflată rău de m-am speriat când am văzut-o.
Apoi, venind cu el pe stradă, m-a oprit un domn care mi-a spus că de mai bine de o lună îl vede vagabondând. Mă gândesc că dacă cineva îi purta de grijă, l-ar fi căutat.


Nu ştiam ce să fac cu el, la ţarcuri nu-l puteam duce că sunt mulţi şi nu ar fi fost bine primit ca nou venit, aşa că l-am dus la colega în garaj. Din păcate nici la ea nu putea fi ţinut pentru că şi acolo sunt mulţi, orice nou venit este tratat cu "suspiciune" şi în plus, exista pericolul ca să fugă în momentul în care se deschidea poarta mare. Aşa că l-au dus la un vecin care îşi dorea un "şoricar".  O să merg în vizită pe la el, să văd cum se simte acolo. E tare drăgălaş. Chiar mă gândeam că dacă nu aş fi avut gaşca mea de maidanezi, deja puteam aduna o gaşcă de teckelaşi doar din cei găsiţi până acum.

Zilele trecute am uşurat-o pe Murdărici de blana-i lungă şi grea. Era plină de scaieţi şi de noroi uscat care atarna ca nişte ţurţuri. Nu am reuşit să-i fac poză pentru că e foarte sperioasă şi am avut nevoie de toate forţele, adică eu &soţul ca să o putem ţine la tuns. Şi aşa i-a ieşit o tunsoare în trepte, că m-am grăbit să nu o stresez prea tare. Oricum după ce am terminat-o, a plecat din curte. Ieri a revenit şi când am sosit acasă şi m-am uitat la ea, am observat că avea, doar pe bot, vreo 5 căpuşe. Am preparat imediat o soluţie din 2 fiole rămase de anul trecut şi am îmbăiat-o. Eu nu mă pricep la scos căpuşe şi mă tem să încerc ca nu cumva să le rup şi mai rău să-i fac. Bineînţeles că după acest tratament neplăcut, donşoara noastră iarăşi s-a supărat şi a întins-o. Sper să revină să văd dacă a avut vreun efect soluţia.

Şi pentru că e sezonul paraziţilor, am să copiez de pe blogul Maya şi Momo un articol despre pericol ce poate să apară odată cu căpuşele...

BABESIOZA
Babesioza este o boala parazitara datorata infestarii globulelor rosii de catre babesoide. Denumirea bolii si a protozoarelor deriva din numele savantului roman Victor Babes. Infectia se transmite prin intepatura de capuse apartinand unor specii variate. Sub forma sa benigna, care se intalneste frecvent in SUA, babesioza se traduce prin febra, astenie, transpiratii si dureri musculare. In Europa, ea survine mai ales la subiectii care au suferit ablatia splinei; in acest caz este vorba de o forma grava care se manifesta printr-o anemie acuta, care apare brutal, si printr-o insuficienta renala severa.

TRANSMITERE: Babesioza se transmite prin muscatura capuselor deja contaminate cu sange de la animalele bolnave. Capusele nu sunt paraziti permanenti. Acestea, dupa prindere, muscatura si hranirea cu sange (perioada care poate dura pana la cateva zile) se desprind de pe animal pentru a se transforma in urmatoarea forma evolutiva. Acest comportament le confera posibilitatea ca pe parcursul vietii lor sa transmita boala mai multe animale.
Dupa muscatura babesiile intra in circulatia sanguina a animalului si apoi in celula rosie pe care ulterior o vor distruge.

MANIFESTARE SI SIMPTOME: Un animal bolnav poate sa manifeste sau nu unul sau mai multe din urmatoarele semne: voma, anemie, urina de culaore rosie, febra, lipsa poftei de mancare, diaree intermitenta, slabire, letargie. La examenele clinice si paraclinice se mai poate observa splenomegalia, insuficienta hepatica si / sau renala.
Dupa infestarea gazdei, parazitul distruge celulele rosii, aceasta determinand aparitia diferitelor semne clinice:
- anemia
- splenomegalie si hepatomegalie
- letargie
- icter
- mucoase palide
- la caini - febra (la pisici nu a fost intalnita)
- vasodilatatie, tahicardie
- urina hemoragica

DIAGNOSTICARE: Un simplu examen hematologic poate releva prezenta parazitului in interiorul celulelor rosii, element definitoriu pentru diagnostic. Medicul dumneavoastra veterinar ar trebui sa va recomande un examen hematologic cel putin o data pe an.

TRATAMENT: BABESIOZA se trateaza cu ajutorul unor derivati de imidocarb (substanta activa), a caror doza si frecventa de administrare trebuie stabilite de catre medicul veterinar. Totusi, inainte de a incepe tratamentul trebuie realizate teste biochimice sanguine si eventual o ecografie abdominala, pentru a evalua starea si functionalitatea diferitelor organe, pentru a stabili impactul pe care il va avea acest tratament asupra animalului.Tratamentul asociaza, in afara de indepartarea capusei, care ramane prinsa in piele mai multe zile, transfuzii sangvine, metode de epurare a sangelui prin rinichi artificial si antibiotice.

PREVENTIE: Principala masura pe care un proprietar o poate lua pentru prevenirea babesiozei este deparazitarea externa corecta, adica cu substante eficiente, in cantitatea recomandata de medicul veterinar si cu frecventa corespunzatoare fiecarui produs. Doar tinand capusele departe de animal vom putea preveni aceasta boala.

Postări populare