marți, 27 aprilie 2010

În atenţia posesorilor de patrupede - Tusea de Canisă

De 9 ani de când am câini, nu m-am confruntat cu boli/afecţiuni serioase. Acum însă au apărut în lanţ. A început cu Buliţă care, am observat noi, tot strănuta. Ştiam că strănutul e ceva normal la câini, ei umblând cu botul peste tot. De data asta ceva ne-a atras atenţia. Nu era vorba de un strănut de contact, ci de unul rebel, la intervale foarte scurte şi vizibil deranjant pentru Buliţă. Apoi Pătrunjel a început să horcăie, parcă se sufoca. Antenuţele mele deja porniseră alarma. Spre seara aceleiaşi zile au început şi teckelii să strănute, apoi să horcăie. Deja primisem confirmarea că e ceva contagios. Am întrebat în stânga şi-n dreapta, am căutat pe net, apoi am sunat-o pe veterinară şi am primit confirmarea: e tusea de canisă. Veterinara noastră mi-a spus că  în zona noastră, această boală apăruse de abia de anul trecut şi cu o tulpină nouă, ceea ce o făcuse imună la tratamentul clasic. Când mi-a mai spus şi că avusese câteva cazuri mortale anul trecut, am îngheţat. Se numeşte tuse de canisă pentru că se întâlneşte mai mult în locurile unde locuiesc mai mulţi câini. Deja îmi făceam mustrări de conştiinţă că i-am pus pe teckeli în pericol, dar în seara zilei în care primisem tratamentul, mă sună un priten care a adoptat , in urma cu un an, un căţel de la noi şi îmi descrie aceleaşi simptome. Iar căţelul lor este ţinut în apartament de bloc şi este singurul patruped din familie. Asta mi-a confirmat că de fapt poate fi vorba de o epidemie, care afectează toţi câinii, nu doar pe cei aflaţi la grămadă. 
Pentru că tratamentul cu antibioticul de uz veterinar m-ar fi costat peste 80 ron, doctoriţa a găsit un substituit din medicina umană, ceva mai ieftin, Amoksiklav (amoxicilina+acid clavulanic), similar cu Augmentin. Tratamentul trebuie administrat tuturor celor şase câini, timp de 7 zile, chiar dacă nu toţi prezintă deja simptome, fiind vorba despre o boală foarte contagioasă. Pe lângă antibiotic, mai trebuie să le dau şi Bromhexin, să le ajute respiraţia şi expectoraţia. 
Nu e uşor să-ţi vezi patrupezii în suferinţă. Parcă la un om e mai uşor pentru că el vorbeşte, se exprimă, spune ce-l doare, dar la un animal îi citeşti suferinţa doar din priviri şi te macină rău. Când îi aud cum horcăie, mă speriu imediat, deşi acum ştiu care e motivul şi sunt sub tratament. Sper să se vindece şi să nu mai facă boala asta nicioadată, deşi am citit că recidivează şi în urma tratamentului. Doamne ajută!!!

Se impune un update, după tot acest timp în care medicina a mai evoluat nițel (sau veterinarii noștri).
După episodul primei tuse de canisă, cățeii mei au repetat episodul, la câțiva ani, dat fiind faptul că tot mereu ne-au tranzitat casa noi animăluțe abandonate. La a doua experiență, tratamentul a fost cu Sinulox de uz veterinar si bromhexin. După asta le-am făcut la toți și vaccinul pentru tusea de canisă, să nu mai am surprize și să-mi protejez bătrâneii. Anul trecut însă am aflat o noutate despre tratament de la medicii nostri vechi (clinica Veterinarius, Cluj) și anume că, în cazul acestei boli, vaccinul poate fi folosit chiar ca trament, în timpul bolii, nu doar pentru imunizare. Ne-au spus că ei au avut rezultate foarte bune.
Inainte de a afla asta. am mai avut și la adăpost cazuri cărora le-au trecut foarte greu tusea. Depinde mult și de organismul fiecărui animal. contează mult ca boala să fie identificată de la început, pentru că multi o pot confunda cu o simplă răceală. 

Mai multe despre această boală păcătoasă şi urmările ei puteţi citi aici.

11 comentarii:

  1. Unul dintre prietenii lui Momo din parc, de fapt este o fetita maidaneza, are exact simptomele astea: accese de stranut. Ceilalti nu au deocamdata nimic. O sa vedem daca ii dam ceva antibiotice

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamne ajta! Sper sa-si revina cat mai repede.

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc ca m-ai atentionat, nici eu nu as vrea sa-mi vad cainii bolnavi. Sper ca ai tai sa se faca bine cat mai repede.

    RăspundețiȘtergere
  4. Brandusa, am trecut si eu prin asta - fusesem spitalizata de urgenta, pentru o luna si Chris, ciobanescul meu metis de mioritic cu carpatin, nu putea ramne inchis in casa atata timp - afara nu-l puteam lasa ca vecinii imi omorasera cateva pisici si gaini - am apelat la SOS Dogs, care, cum am mai povestit, mi l-au ingrijit la ei pana la revenirea mea, cu singura lor conditie - sa permit castrarea.
    OK - la intoarceere, in acea seara l-am scos la plimbare si, pe drum - era cu botnita, am observat ca se sufoca...Ajunsa acasa, panicata, pentru ca incepuse sa tuseasca si sa haraie urat, am sunat veterinarul, la numarul de urgenta iar acesta mi-a spus, auzindu-l prin telefon, sa nu ma sperii ca se astepta la asta: la ei fiind mai multi caini, se imbolnavisera deja cativa dar Chris nu daduse inca semne - imi spusese ca e o viroza respiratorie - asa ca nu-l tratase. A doua zi dimineata mi-a adus antibiotice - nu stiu ce anume ca mi le-a dat de la ei (cica era oarecum responsabilitatea lor ca s-a imbolnavit in timp ce era la ei) cateva pastile - doza pentru tratamentul complet, mi-a explicat cum sa i le dau si mi-a zis sa cumpar bromhexin si mi-a explicat cum sa fac. Pot sa-ti spun ca deja de a doua zi nu a mai facut chiar asa urat si, in cateva zile, i-a trecut complet! Chris avea cam 6 ani atunci...Mi-a spus ca da, este o bola periculoasa pentru cainii sub un an, sau foarte batrani, nevacctinati sau care mai au si alte probleme de sanatate (cardiace, pulmonare, etc). Sanatate cateilor tai!

    RăspundețiȘtergere
  5. A, am uitat sa mentionez ca doctorita mi-a spus ca exista un vaccin pt aceasta boala, care se administreaza prin narile cainelui.
    Multumesc tuturor pt gandurile bune.

    RăspundețiȘtergere
  6. Te-am admirat când te-ai mândrit cu poziţia treizecişiceva din ZeList. Te admir pentru că crezi în ceva şi te lupţi pentru ideile tale.
    Acum, îţi sunt recunoscător pentru ajutorul dat la operaţia lui Ulise. Gestul tău, nu-mi schimbă ideile (referitor la drepturile oamenilor vs. drepturile cânilor!).
    Dar, văzându-l pe Ulise - care aproape că nu mai şchioapătă! -, îţi doresc multă sănătate şi putere de muncă. Poţi conta, oricând, pe sprijinul meu. Ca şi până acum.

    RăspundețiȘtergere
  7. @Zamfir: ma bucur mult pt Ulise. Poate pe viitor ar fi mai in siguranta ca in periplurile voastre rurale sa-l plimbi in lesa.
    Multumesc pt incurajari. Sunt multe animale afara care au nevoie de ajutor, la fel ca si Ulise, iar noi ne straduim sa le ajutam cand si cum putem, pt ca ne doare suferinta lor.

    RăspundețiȘtergere
  8. Am avut o catea cu tuse de canisa ,curios e ca era cu cainele in tarc iar acesta nu facuse;dupa doua zile de tratament scump cu injectii la vet.l-am rugat sa imi dea reteta de la farmacia umana,mi-a recomandat ACC ,cred ca i-am dat o data pe zi un comprimat si in numai citeva zile i-a trecut tusea.

    RăspundețiȘtergere
  9. fratilor si al meu are tuse de canisa si deja il tratez de vreo doa saptamani.nu mai stiu ce sa zic ,cand e bine cand parca o ia de la inceput ,vreo sugestie pls?

    RăspundețiȘtergere
  10. @fratele Daci: Am auzit si eu ca tusea poate revenii.
    Citeste cu atentie comentariile de pe blogul acesta, adica ce raspuns am primit eu de la dna Anca, care este medic veterinar: http://pisicamaya.blogspot.com/2010/05/tratament-pentru-dermatita.html
    Daca vrei sa o intrebi ceva, scrie pt ea un comentariu la ultimul post al meu, ca dansa nu are blog.

    RăspundețiȘtergere
  11. Daci, ce tratamente i-ai facut pana acum? Din pacate nu exista un tratament standard. Trebuie sa stiu ce s-a facut ca sa stiu cu ce sa completez.Daca tratamentele administrate nu au eficacitatea scontata trebuie ajustat totul dupa fiecare individ in parte.Trebuie sa stiu si ce temperatura are acum ,dupa tot ce s-a facut.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare