duminică, 31 ianuarie 2010

Animals and Barking Fines in Romania

Many Romanians have seen, in recent days, the TV news reports about the Community Police “visits” in the capital’s first sector to blocs, to hunt down barking canines. Based on this report, I would like to discuss what is happening- or actually, what should happen. 
For those who aren’t aware, the capital’s Sector 1 is considered to be the “plush” sector, where people with money and high-level jobs live- the privileged. This area has its own laws, and the Community Police started an Animal Police force which legally they didn’t have the right to establish- only State police can do this. So legally this animal police force should not exist, except that according to certain animal rights representatives, in light of the incredible dog shelters and optimum conditions offered (a fountain in the courtyard for the animals to cool down by in hot weather), they’ve turned a blind eye. Whatever’s necessary for the animals’ well-being…even though this concept doesn’t really exist in this country.  
Now regarding barking fines. This is one of the greatest absurdities perpetuated by mayors and community police, and it’s been encouraged by mass (media) hysteria- particularly TV and radio. And I’ll tell you why this is absurd:
1. Barking is a normal behavior for all dogs, just like meowing is for cats and crying is for babies. Why aren’t fines given for the neighbor’s baby who cries all night? Because it’s a human and humans are given preferential treatment? Why, I ask, does the law for public peace not apply to the wails of human babies? I’ll tell you why: because it would be absurd to try to stop a child from expressing itself in the only way it knows. If we apply the same rationale to animals, can you see why it’s also absurd to give fines for dogs who bark?

2. In this news report, they also showed/reminded of certain ways to discourage/eliminate dog-barking, such as anti bark collar and surgery for removing the vocal chords. You wouldn’t believe how this makes my blood boil. So we’re protecting our friends by mutilating them??? I would recommend to those screaming and yelling scandal-makers in the living buildings to try out these methods on themselves. Even in my neighboring bloc there’s a lady who yells (inside her apartment) loud enough that I can hear her in my yard. Certainly if there were laws against this kind of noise, we would all have more peace.
3. Better solutions are out there, as can be seen in other countries. True, but have we forgotten (deliberately) to mention that these countries have concrete animal protection laws, that in these countries there are well-built shelters for stray animals, and those who abandon animals are punished- all reasons for which only in rare cases do you find animals roaming on the streets? There the police intervene in cases of animal abuse, schools teach kids to love earth’s creatures and nature, and even mayors assemble to collaborate with influential associations.

Try to imagine the Romanian's animal situation like a Rubik’s cube:
Something can be discovered on each side: on one side, the animal with its master; on another, an abandoned animal; on another, puppy mills who sell animals with dirty money; on another, baby animals born in peoples’ homes; on another, abused animals; on another, public peace laws, etc. Each side has an assigned color according to its general category (ex. police, town hall, laws, etc, would be one color.) In order to get a single color on one side, you have to move the pieces accordingly, right?
  However, in our country the colors are badly mixed up and the pieces are all out of order because a clear vision is lacking. It makes sense that in order to complete the puzzle, you need to have a vision- a positive vision. Here, in the case of the national animal situation, there is no vision whatsoever. And on the side with the animal and its master, the colors are even more mixed up, making it all the more difficult to complete the cube.

Know why this is happening??? Because some essential pieces are missing from the cube:
          - involvement of animal protection groups
          - application of animal protection laws
          - collaboration between public administration and specialized  NGO-s
          - general education regarding prevention of animal detainment, proper care and respect for animals
          - the existence of official shelters, particularly for stray animals

Until these pieces are introduced, the cube will never be complete!!!
Once all these pieces are in place in our country, then (possibly) we will be able to be “snobby” like those mentioned in the report above. Until then, if ever, those of us in animal protection associations are not receiving any support from State institutions, even though the police aren’t enforcing animal protection laws, and the streets are filled with abandoned, miserable, sick, injured and abused animals. First a better balance must be established (a completed cube), and then measures can be taken to sustain an equilibrium. If you give fines to people with pets who act according to the way God created them, you’re only encouraging more abandonment. And we further entrench ourselves in a truly vicious cycle that we will never be able to escape from.
P.S: There is a lady in Cluj who has gathered a lot of stray dogs in her own yard. They’re all well cared for and she would like to start a shelter. Except that the neighbors have declared the dogs “bothersome”, especially since they live near a road on which many ambulances, police cars, and firefighters circulate, whose sirens cause the dogs to howl. They made many complaints to town hall, and fine after fine was delivered from the community. This woman, a true animal lover, felt that something needed to change during this chaos, and called the Haga Tribunal. Do you know what these legal specialists said? That the lady had every right to keep and care for these animals, so long as public authorities haven’t created a shelter for them to go to that conforms to EU laws.

O poveste superbă

Am primit azi un mail din partea Editurii For You şi mă grăbesc să public povestea şi pe blogul meu pentru că se potriveşte ca o mănusă. Deci:

"Un om si un caine mergeau pe un drum.
Omul se bucura de frumusetea zilei, cand, deodata isi dadu seama ca de fapt murise.
Isi aducea acum aminte clar ca murise iar cainele care mergea langa el,
murise chiar cu mai multi ani in urma....  Se intreba "...oare unde duce drumul asta?"
Dupa o vreme ajunsera amandoi in dreptul unui gard inalt de piatra.
Privindu-l mai de indeaproape, vazu ca era facut dintr-o marmura foarte fina.
Mai sus pe colina, gardul era intrerupt de o arcada care stralucea in soare..
Ajunsera acolo si vazu ca era incrustata cu perle iar aleea care ducea spre ea
parea pavata cu aur. El si cainele sau se apropiara de poarta si atunci observa 
intr-o parte, un om sezand la un birou .
Il intreba:
- Scuzati-ma, unde ne aflam ?
- Aici e Raiul - raspunse acesta.
- Minunat, zise omul, pot sa va rog sa ne dati putina apa ?
- Bine'nteles, intrati inauntru. Am sa trimit imediat vorba sa vi se aduca niste apa cu gheata. Facu un gest si poarta incepu sa se deschida. 
- Prietenul meu, poate intra si el ? - intreba calatorul aratind inspre caine.
- Imi pare rau, dar noi nu acceptam animale.
Omul se gandi o clipa, apoi se intoarse si isi continua calea pe care pornise
impreuna cu cainele sau.
Dupa inca o plimbare lunga si pe varful unei alte coline, pe un drum prapadit de tara,
dadura de o ferma a carei poarta parea ca nu avusese zavor niciodata. De gard, nici vorba.
Se apropie si vazu un cetatean sezand, rezemat de un copac si citind o carte.
- Scuzati-ma ! - i se adresa el. Aveti cumva putina apa?
- Da, desigur... e o cismea ceva mai incolo.
- Si pentru prietenul meu ? - aratand catre caine.
- Trebuie sa fie si o strachina chiar langa cismea.
Trecura de poarta si ajunsera la o cismea veche, cu pompa. Omul si cainele baura pe saturate. Dupa ce terminara, se inapoiara la omul de sub copac.
- Ce loc este acesta ? - intreba calatorul.
- Asta este raiul.
- Sant total incurcat. Un cetatean, ceva mai jos pe drumul asta, mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.
- Te referi la locul acela cu aleea de aur si zid de marmura ?... Ala e iadul.
- Si nu va deranjeaza ca ei folosesc acelasi nume ca Dv. ?!...
- Din contra, santem fericiti ca ei ii triaza intai pe cei care sant gata sa-si lase in urma
prietenii cei mai buni". 

joi, 28 ianuarie 2010

Siberian frost

For more than a week, Romania is under a real Siberian frost. The temperatures often go below 20 degrees Celsius.  Everywhere is ice or frosted snow. The windows are frosted too. We had no such a hard winter for years long.
The TV Channels present on the news many homeless people dead because of the cold. Local administrations try to offer them a shelter, but many of them refuse to leave their so-called "valuable" goods. 
Stray animals suffer too, but only people who love them do something to help them. Humans take priority of all. I saw on a Romanian magazine (Academia Catavencu) this picture from a Bucharest block of flats where people tried to help the stray animals from their neighborhood by putting banana's boxes as bed for few dogs, in the hall. Isn't that sweet?

Although, people cannot help all the stray dogs. There are so many in our country, that you simply cannot  feed or shelter all. These days a sad picture circulated on the internet. A dog died from cold in a bus station. People stared horrified at him.

And how many more are there? Only God knows.  I personally have difficulty in feeding all 9 dogs, 2 times in a day. They eat much more than usually and I already feel that on my pocket. But I just can't stop helping them. Six of them are at my house and the other 3 outside, in the street. They come to my gate every morning and every evening, crying for food. They sleep outside, under old rusty cars or under the frozen sky. Sometimes they seem to enjoy the weather, they play, they chase each other, they seem happy. I think that they feel somehow safe knowing that there is someone who gave them food on a regular basis. I pray to God to help us moving to the countryside on a larger house with a lot of ground around. 

Untill then, I try to help them as I can. 
For example, Bullita (Bully), the latest adopted from our gang, is a mixture of pitbull. Because of his short hair he is pretty cold. He barks a lot and he often tries to come into the house. But my husband's grandma hates dogs and she barely endure the other 4 inside. She gives him a really evil eye every time Bully is trying to enter the house. Even if he is a former stray dog, who doesn't like to wear cloths, I simply coudn't endure to see him in the cold. He stays in the cage only during the night. During day, he runs, he barks, he plays.  So I decided to sacrificed an older wool sweater today ...

Isn't he sweet? And he likes it. Hopefully he will not start to chew it. 

Frig de îngheaţă pietrele iar animalele suferă

Gerul siberian care a pus stăpânire pe ţara noastră devine necruţător cu toate fiinţele. El scoate în văzul lumii animăluţe îngrozite. Cu disperare ele caută un loc cald, o atenţie, pentru că instinctul lor de supravieţuire le spune că sunt la limita puterii. Şi se luptă pentru viaţă. Pentru că vor să trăiască.
Dacă în urmă cu două zile am fost anunţată despre cele două micuţe din spatele restaurantului Milenium, ieri, în timp ce îl plimbam pe Buliţă în parc, am simţit că avem o "codiţă". M-am întors să privesc, dar n-am văzut nimic. Dar tot simţeam că ceva se ţine după noi. Aşa şi era. Până la urmă nu s-a mai ascuns şi ne-a salutat:

Era vorba de un puiuţ mai măricel, femelă, sperioasă dar curioasă, care cum se apropia Buliţă de ea cum ţipa ca din gură de şarpe. Şi avea un glas ascuţit de atrăgea toate privirile asupra ei. După ce s-a lămurit că Buliţă, în ciuda corpoleţei sale, este foarte prietenos şi legat, a încetat să mai urle şi a început să se joace.

La un moment dat începea să sară pe mine şi am luat-o în braţe. Să fi văzut atunci ce calmă a devenit dintr-o dată. Îi plăcea şi se simţea bine la căldurică. Doar că nu mă descurcam şi cu Buliţă în lesă şi cu ea în braţe şi a trebuit să o pun jos. Nu i-a părut prea bine.

E o scumpă, are un cap superb şi foarte prietenoasă. Doar că, fiind încă un pui, este foarte nesăbuită. Nu ştia să se ferească de maşini şi tot printre roţile acestora o vedeam. Pentru că nu suportam să o văd accidentată şi, în plus, am auzit că lumea nu o lăsa în holul blocului unde se aciuase de frig, l-am dus pe Buliţă acasă, am luat un taxi şi am dus-o pe micuţă alături de ceilalţi căţei ai noştri. Nu a fost prea încântată când s-a pomenit după gardul de sârmă şi tot timpul căuta o cale de evadare.
  M-am temut puţin că Foxy, care face pe şefa acolo, va încerca să o pună la punct, iar asta mică - la cât era de sperioasă, avea să o ţină tot într-un urlet. Dar după câteva ture şi miroseli în stânga şi-n dreapta, s-au împrietenit.
Sper din tot sufletul să vină cineva să le adopte. Sunt atât de frumuşele. Foxy - bomba de energie - este o isteaţă şi o frumoasă. Iar asta mică, Blondy - dă semne de cercetaşă. Este foarte curioasă, acum se bucură de toate micile descoperiri pe care viaţa i le scoate în cale.

P.S. Micuţa Violeta şi cu Pufuleţ au fost adoptaţi de 2 familii din Cluj! URAAAAAAAAAAA!!!

luni, 25 ianuarie 2010

Căţei care aşteaptă ajutorul dvs

Azi am primit un telefon prin care am fost anunţată de o doamnă că a găsit 4 pui de căţel pe stradă, în spate la Milenium. Azi dimineaţă 2 dintre ei muriseră, iar ca să-i salveze pe ceilalţi 2, soţul ei a încropit o mică cuşcă din cutii de carton, pe care le-a umplut cu fân. Cu toate astea, doamna nu era deloc liniştită să lase acei căţeluşi mici pe stradă, în frig, neprotejaţi de trecători şi de alţi câini mari. 

Ce era să fac, m-am dus să-i iau. Deşi suntem suprasolicitaţi şi plini de câini de toate mărimile, nu puteam să-i las acolo. Iată ce am găsit:
Nici nu se mişcau. La început m-am temut că muriseră şi ei, dar când am ridicat cutia, am văzut că mişcau. Sunt 2 fetiţe, una neagră şi cealaltă gri. Două scumpe şi mititele, în vârstă cam de vreo 3 săptămâni. Le-am dus la colega mea acasă, să le tratăm, înainte de a le pune laolată cu ceilalţi vaccinaţi şi deparazitaţi.

Cea negruţă are o infecţie la ochi. Draga de ea. O să se refacă după tratament. Cea gri e prietenoasă şi vioaie. Negruţa e sperioasă încă, merge strânsă şi cu codiţa între picioare.  După ce le vom deparazita şi apoi  vaccina (să mai crească însă), vor fi apte pentru adopţie. Până atunci însă vor sta în grija colegelor mele. Să sperăm că dacă au trecut peste nopţile friguroase, în stradă, vor reuşi să trăiască şi mai departe. Vă rog să le ţineţi pumnii şi să spuneţi o rugăciune pentru ele.

Vă mai aduceţi aminte de Pufuleţ? Iată-l cum arăta când l-am găsit:

Şi cum e acum:

A mai crescut. E prietenos, jucăuş şi foarte frumuşel. Parcă e un ursuleţ polar. S-ar putea să ne fi înşelat, s-ar putea totuşi să crească măricel. Oricum, cine îl va adopta, se va bucura de prezenţa lui.

Dar de micuţa asta vă mai amintiţi? Speriată, timorată, plângăcioasă...

Iat-o acum, după câteva săptămâni:

          Salut. Eu sunt Violeta, de la celebra flacără violet.
         Vioaie, energică, curajoasă chiar şi ...lătrăcioasă! O schimbare mare.

În încăperea vecină stau două lady, proaspăt sterilizate:

 Cea negruţă a fost găsită la un bloc, în centrul oraşului, cu o sfoară în jurul gâtului. La o privire mai atentă, s-a putut observa că sfoara deja pătrunse prin piele, era carne vie, rana supura. Abia a putut-o prinde colega mea. Rana încă îi este deschisă, motiv pentru care se află sub tratament cu antibiotic.

Toate aceste animăluţe se află în îngrijirea noastră, pe banii noştri. Nimeni nu ne ajută, de aceea vă rog mult, dacă puteţi şi aveţi condiţi, adoptaţi unul sau mai mulţi dintre aceşti căţei. Ne este foarte greu să-i hrănim zilnic, pe lângă căţeii care îi mai avem, plus tratamentele costisitoare.

miercuri, 20 ianuarie 2010

Odată cu animalitatea cea bună, am pierdut şi amplitudinea intelectuală.

 Mi-a plăcut foarte mult acest articol-opinie apărut în Adevărul şi semnat de Andrei Pleşu şi pentru că se mulează perfect pe ultimele postări de pe blogul meu, mi-am permis să redau prima parte din acest articol, pentru că întăreşte, într-un fel, mesajul pe care încerc şi eu să-l transmit pe blogul meu:

"Semnificativ e şi faptul că, odată cu animalitatea cea bună, am pierdut şi amplitudinea intelectuală 

Când, obligat de doctori, îmi fac plimbarea (cvasi)zilnică şi se întâmplă să fie vreme senină, dau, inevitabil, peste câte un maidanez care zace pe-o parte, în drumul tuturor, profitând de căldura mediocră a soarelui.
E atât de imobil, de extatic, de impasibil, încât pare mort. Ceea ce văd e o lecţie de destindere rituală, un salt, aproape mistic, în afara vârtejului înconjurător. Prin comparaţie, toţi trecătorii care ocolesc silueta canină par o adunătură de agitaţi. Ei, oamenii, sunt, de data aceasta, „vagabonzii", vietăţile fără stăpân şi fără rost, în vreme ce câinele adormit la soare are „stabilitatea" unui călugăr Zen.
Aş vrea să am îndrăzneala, libertatea interioară, inteligenţa de a mă întinde lângă el şi de a mă sustrage, astfel, împrejurărilor curente, vremurilor, asfixiei lumeşti. Dar am pierdut, laolaltă cu toţi semenii mei, instinctul „rupturii de nivel", al ieşirii din timp. Sunt mereu „în reţea", cablat, preluat, „angajat", dependent de drogul urgenţelor... În loc să facem din animale spectre (lucrative) ale unor funeste pandemii, ar trebui să recuperăm ceva din virtuţile lor: din statica felinelor, din răbdarea, dinamismul flexibil şi detenta câinilor, din calmul rumegătoarelor, din vocaţia înaripatelor de a se desprinde. Să fim „înţelepţi ca şerpii şi inocenţi ca porumbeii".
Într-o lume judecată mereu, de puritani, pentru regresul ei în trivialitate animală, tocmai animalitatea, animalitatea bună, e ceea ce am pierdut, ceea ce ne lipseşte. Alături de doctorul care mă somează să mă mişc, am nevoie şi de un altul care să-mi ceară să stau, o oră pe zi, nemişcat, la soare, fără să mă gândesc la nimic.
Semnificativ e şi faptul că, odată cu animalitatea cea bună, am pierdut şi amplitudinea intelectuală.(...)"

marți, 19 ianuarie 2010

Un exemplu de "se poate" şi pentru România

 De ce oare întotdeauna străinii trebuie să ne înveţe cum să ne rezolvăm problemele? Chiar să fim atât de lipsiţi de o  viziune clară, de o strategie reuşită?
Ziele trecute am aflat de existenţa acestui domn pe care abia aştept să-l cunosc şi eu, şi mă grăbesc să-l prezint mai departe. Nu pentru cine este el, ci pentru ceea ce făcut, un adevărat exemplu de urmat.

Interviul de mai jos a apărut în publicaţia Formula AS, nr. 477 din 2001

Problema "maidanezilor", rezolvata civilizat de un om de afaceri britanic Robert Smith - Patronul firmei "Tango" - Romania, presedintele Fundatiei pentru Protectia Cainilor Comunitari din Campina -
"Numai daca Armata Romana ar invada Bucurestiul si ar da lupte de strada, ca la Stalingrad, ar putea sa omoare toti cainii comunitari. Atunci, si nici atunci!"

Domnul Robert Smith este un britanic tipic, pedant, sec in exprimare, elegant fara ostentatie, privind lumea cu detasare si umor. D-l Robert Sm ith este un om bogat si fericit. Are bani, casa in Londra, masini, o sotie iubitoare, impreuna cu care calatoreste pe tot globul, in vacanta. Ca om de afaceri, d-l Smith detine o firma in Londra ("Ashley House"), o fabrica de confectii la Paris ("Tango Paris Ltd"), o fabrica de camasi la Istanbul ("Tango Turkey") si o fabrica de pulovere la Cornu, langa Campina ("Tango Romania"). Cand cumparati un obiect de imbracaminte pe care scrie "Tango", ganditi-va la d-l Robert Smith. Fondator al Fundatiei pentru Protectia Cainilor Comunitari din Campina - un experiment unic in Romania, domnul acesta cu figura atletica si parul grizonat si-a propus sa dea o lectie de civilizatie mediului de afaceri si oficialilor romani, gen primarul Basescu, despre cum se poate rezolva spinoasa problema a cainilor vagabonzi. Robert Smith a investit peste 80.000 de dolari si a construit un intreg complex ultramodern, la marginea orasului Campina, pe un teren de 10.000 m.p. donat de Primarie. Aleile pavate cu piatra alba de munte duc inspre cateva constructii de maxima utilitate: pavilionul pentru femele cu pui; pavilionul pentru caini agresivi; pavilionul pentru femele operate (sterilizate); custile pentru maidanezii proaspat adusi. In mijloc, pavilionul medical, cu sali de operatie, dusuri speciale, sali de "asteptare", birouri pentru personal (cu computerele aferente), depozit cu cea mai buna hrana de pe piata etc. Un adevarat paradis cainesc, in care cei bolnavi sunt tinuti pana la moarte, iar cei sanatosi, o data operati si vaccinati, sunt lasati exact pe strazile de pe care au fost prinsi.
Seful personalului, Bogdan Ghinea, a abandonat facultatea pentru a-l urma pe acest domn, in aparenta extravagant, care descinde la intalnirea cu "Formula As" dintr-un - se intelege - "Land Rover" de ultima ora. Se grabeste sa prinda avionul spre Istanbul, unde spera sa-i convinga pe guvernantii de acolo de eficienta metodelor sale, de a scapa in mod "curat", uman si civilizat de cainii nimanui.

"De 100 de ani, turcii incearca sa scape de caini, omorandu-i. Rezultatul: in Istanbul sunt 200.000 de caini"

- Stimate d-le Smith, ati declansat o campanie de sterilizare si vaccinare gratuita pentru toti cainii din oras si din comuna Cornu, inclusiv pentru cei cu stapan. Pentru unii, pare de neinteles. Pentru iubitorii de animale, e un miracol, deocamdata, unic in Romania. Chiar veti reusi sa duceti la bun sfarsit acest proiect ambitios?
- Cu certitudine. Am inceput cu acest adapost de 650 de caini si vom continua conform proiectului "Sterilizeaza si vaccineaza", recomandat de Organizatia Mondiala a Sanatatii si sponsorizat de Organizatia "Salvavet" si de Primaria Campina. Afisele noastre au impanzit tot orasul, iar publicul afla din ele ce are de facut. Fiecare campinean este invitat sa aduca un caine la sterilizat si vaccinat, sunt cautati voluntari care sa localizeze si sa urmareasca femelele gestante. In curand, proiectul va fi deschis si la Oradea, unde am stabilit deja parteneriatul necesar.
- Veniti in Romania cu o experienta dobandita intr-o tara cu la fel de multi caini vagabonzi, Turcia. Cum s-a rezolvat acolo aceasta problema?
- Nu s-a rezolvat. Duc tratative cu autoritatile pentru a le face sa inteleaga eficienta metodelor noastre. Miile de caini din adaposturile noastre se simt bine, sunt vaccinati si sterilizati, iar cei sanatosi sunt lasati liberi. Un lucru stim sigur: isi vor trai viata de caine, de 4-5 ani, si vor disparea pe cale naturala. Este fara sens sa incerci uciderea lor in masa, deoarece nu vei reusi niciodata sa-i omori pe toti, decat temporar. De 100 de ani, turcii incearca sa scape de caini, omorandu-i. Rezultatul: in Istanbul sunt inca 200.000 de caini! In 1910, Sultanul a ordonat ca toti cainii din Constantinopol (Istanbul) sa fie prinsi si exilati pe o mica insula pustie din apropiere: Oxia. Fara hrana, fara apa, bietele animale s-au mancat intre ele si, timp de doua saptamani, locuitorii Istanbulului si strainii aflati acolo au putut auzi urletele inimaginabile ale animalelor in agonie. Cum spuneam, nu s-a realizat nimic.
- Cu toate acestea, autoritatile din Istanbul, la fel ca si cele din Bucuresti, continua sa otraveasca nemilos acesti caini. De ce nu au invatat nimic din experienta trecuta?
- Din aceasta experienta a invatat numai Sultanul din 1910 care, dupa un an de zile, a constatat ca celor 5000 de caini omorati in chinuri pe insula Oxia le-au luat locul alti 5000 de caini "noi". Nu inteleg de ce Primaria de la Istanbul nu vede zadarnicia acestei actiuni. Este o prostie imensa, o cheltuiala inutila, o barbarie.

"Un primar poate lupta mai eficient cu cainii, daca strange gunoaiele din oras, nu daca ordona uciderea lor."

- Dar ce ne facem cu d-l primar Basescu, pentru care metodele acestea violente si lipsite de sens sunt considerate solutia ideala pentru eradicarea populatiei de caini?

- Populatia de caini nu poate fi redusa prin omorare! O singura femela, daca scapa de hingheri (si scapa cu sutele), va da nastere, dupa statisticile organizatiei "Doris Day Animal League", la nu mai putin de 67.000 de catei in sase ani! Iar populatia de caini depinde de un singur lucru: cantitatea de hrana aflata in gunoaiele de pe strazi. Daca vreti, un primar poate lupta mai eficient cu cainii, daca strange gunoaiele din oras, nu daca ordona uciderea lor. Daca in gunoaiele din cartierul Militari, sa spunem, este hrana pentru 5000 de caini, in Militari intotdeauna vor fi 5000 de caini! Daca in Parcul Herastrau sunt insecte pentru 5000 de pasari, acolo intotdeauna vor fi 5000 de pasari! Chiar daca otravesti 3000 intr-o seara, chiar de a doua zi vor veni in locul lor alte 3000 de pasari. La fel, in cazul cainilor. Este vorba de un echilibru al naturii, impotriva caruia este imposibil sa lupti atacand efectul, si nu cauza. Ceea ce face Basescu in Bucuresti este, in consecinta, complet zadarnic. El nu va putea reduce numarul cainilor decat temporar, si campania electorala din 2004 il va pune in situatia sa anunte iarasi ca va "rezolva" problema pana in 2008 si tot asa, inca 100 de ani, cat va exista o astfel de gandire la Primarie. D-l Basescu trebuie sa stie ca numai daca Armata Romana ar invada Bucurestiul si ar da lupte de strada (casa cu casa, parc cu parc, bloc cu bloc) ca la Stalingrad, ar putea sa omoare toti cainii comunitari. Atunci, si nici atunci. In timp ce oamenii Primariei ucid 50 de exemplare, alte 100 se nasc dupa colt, aproape instantaneu. Este o batalie pierduta, o risipa de bani ametitoare. O risipa absurda de cruzime. O data ce aduni cainii de pe strada, spre a-i "eutanasia" ori pentru a-i tine in adaposturi pe banii publici, locul lor va fi luat de altii, conform legilor naturii. Singura solutie inteligenta este sa-i sterilizezi si sa-i vaccinezi (in special femelele) si sa-i lasi din nou pe strada, pana vor muri de moarte naturala. Investesti eventual tot bani publici, dar cu folos: in 3-4-5 ani, nu vei mai avea caini in oras. O metoda umana, sigura, curata. In plus, lasandu-i in libertate, acesti caini, care nu se mai pot inmulti, ocupa zona de hranire si ii impiedica pe altii, din exterior, sa invadeze teritoriul.
- Prinderea cainilor in Bucuresti a speriat lumea civilizata, multe ziare vanzandu-si tirajele suplimentare cu imagini de o cruzime medievala. Cum se prind cainii la Campina, tot cu latul?
- In dotarea oamenilor nostri nu exista acest instrument. Avem custi americane dotate cu sistem de capcana si seringi tranchilizante, de la caz la caz. Unii sunt prinsi chiar "prieteneste", cu vorba buna, mangaieri si mancare. Nu putini sunt prinsi de voluntari, deoarece este vorba de cainii din zona fiecaruia, deja prieteni ai cartierului sau ai blocului. Ei ii aduc cu incredere, fiindca stiu cum sunt tratati la noi si ca vor fi eliberati dupa operatiile amintite. In acest fel, sunt economisite mari sume de bani, deoarece iubitorii de animale fac gratuit cea mai grea parte a muncii: cautarea si prinderea. Este o contributie comunitara la rezolvarea civilizata a unei probleme comunitare.

"Drumul pe care merge d-l Basescu este totalmente infundat"

- Cine finanteaza proiectele din Romania si Turcia?

- In proportie de 95%, sunt bani din profitul firmelor mele. Am suficienti bani ca sa duc o viata indestulata impreuna cu familia, asa ca nu intentionez sa acumulez averi inutile, castele demodate si masini de epoca. Prefer sa ajut comunitatile in randul carora traiesc sau imi desfasor afacerile sa rezolve probleme comunitare. Este, de fapt, o problema de moralitate, deoarece nu poti sa te inchizi intr-un turn de fildes si sa te prefaci ca nu vezi ce se intampla in jurul tau, asa cum am constatat ca procedeaza unii oameni de afaceri romani. Bogatia trebuie sa-ti ofere distinctie, "eliberare", participare voluntara, bucurie de a oferi, nu individualism feroce si zgarcenie maladiva. Revenind, numai in Istanbul cheltuiesc lunar peste 50.000 de dolari pentru caini. Donatiile sunt, desigur, binevenite, iar sprijinul Primariilor si al Guvernului - hotarator.

- Programul "Neuter and Release" (Sterilizeaza si Elibereaza) este sustinut, dupa cum se stie, de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Care sunt particularitatile romanesti ale acestuia?

- In Romania, sunt mai multi caini comunitari la mia de locuitori pentru simplul fapt ca romanii sunt mai mari iubitori de animale si-i hranesc deliberat. Cainii sunt mai fericiti, au mai multi prieteni. Din aceasta cauza, cum spuneam, pot fi prinsi mai usor, fara lasouri. O trasatura esentiala a acestui program poate fi desprinsa din expresia: "Totul sau nimic". Ori functioneaza pana la capat, ori nu are rost sa incepi si sa abandonezi pe drum, cheltuind banii bugetului degeaba. Nu exista succese de 60-70%. Daca, spre exemplu, in Bucuresti, exista aproximativ 60 - 70.000 de caini ai strazii, din care 30 - 35.000 sunt femele, si daca reusesti sa prinzi si sa sterilizezi jumatate din ele, adica 17.000, celelalte 18.000 de femele se vor inmulti atat de repede, incat, in 2-3 ani, vom avea din nou 35.000 de femele. Deci, asta e problema. Ea nu poate fi rezolvata decat daca se merge pana la 100%, cu seriozitate si profesionalism. Pe de alta parte, ca o particularitate a muncii la Primarie, hingherii pusi sa otraveasca si sa extermine nu sunt motivati, sunt lenesi, superficiali. De aceea, nu vor face niciodata o eradicare eficienta, admitand, prin absurd, ca eradicarea ar putea rezolva problema. Iata, deci, destule argumente pentru d-l Basescu, ca sa-si dea seama ca drumul pe care crede domnia sa ca poate rezolva problema este totalmente infundat. Nu duce nicaieri, decat la tensiuni sociale si la bani risipiti.
Ion Longin Popescu
Fotografii de Bogdan Ghinea

Şi o lucrare-document a dlui Smith, pentru cei ce se descurcă în lb Engleză:

luni, 18 ianuarie 2010

Unde ajung câinii adunaţi de primăriile din România?

 Încep această postare plecând de la un articol apărut în cadrul Academiei Caţavencu, din 8 septembrie 2009, în cadrul rubricii "Dosarele Chix":

Mă bucură mult că apar astfel de articole, pentru că situaţia câinilor vagabonzi în România este una foarte gravă. Din păcate însă, puţine administraţii locale acordă importanţa cuvenită acestui fenomen care afectează în egală măsură toţi cetăţenii împărţiţi în tabere: a iubitorilor de animale, a celor care se tem de ele şi preferă să le fie exterminate şi a celor indiferenţi. Mulţi dintre cetăţenii deranjaţi de lătratul câinilor sau de ceea ce numesc ei, neştiutori, comportament agresiv, trimit reclamaţii peste reclamaţii primăriilor, în care cer să se "cureţe" o respectivă zonă din oraş de o "haită de câini vagabonzi foarte periculoşi". S-a încetăţenit obiceiul (printre aceşti cetăţeni) să se tot scoată la înaintare "artileria grea", folosindu-se de expresia "mamele cu copiii nu mai pot ieşi din blocuri pentru că sunt atacaţi de câini", etc. Se încearcă orice fel de modalităţi de a convinge că acei câini, ce dranjează auzul sensibil al supremei fiinţe numite om, trebuie să dispară cât mai repede.

În Turda exista ori există încă (???) un centru de ecarisaj care funcţiona în cadrul grădinii zoologice. Câinii strânşi erau duşi acolo, unde (cel puţin asta era versiunea oficială) erau ţinuţi conform termenului impus de lege, apoi - dacă nu erau adoptaţi - erau eliberaţi în locul de unde au fost ridicaţi. De fapt asta e şi versiunea actuală ce încă apare pe site-ul Primăriei, la rubrica reclamaţii şi sesizări. Exemple:

Nr.înreg.1375 Raspuns: "Serviciul de ecarisaj îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Legea nr. 9/2008, lege care prevede sanctiuni penale pentru incalcarea prevederilor. Legea prevede cazarea cainilor in adaposturi special amenajate. In Municipiul Turda, capacitatea de cazare a câinilor fără stăpân strânşi în locaţia amenajată special, este de maxim 30 câini. Câinii strânşi, conform legislaţiei în vigoare, se ţin în locaţie maxim 25 zile, se sterilizează şi apoi se lasă în libertate. Nu avem alte soluţii de reducere a numărului acestora, numai în cazul în care sunt bolnavi, caz în care sunt eutanasiaţi. Situaţia sesizată de dumneavoastră este tipică la nivel naţional. Pentru eradicarea situaţiei este obligatorie schimbarea legislaţiei actuale. Vă comunicăm de asemenea faptul că situaţia din zonă ne este cunoscută şi încercăm să acţionăm pentru rezolvarea acestei probleme respectând legea. Nu este vorba despre nepasare sau comoditate, este vorba despre legislatia care nu ne permite sa rezolvam aceasta situatie neplacuta."

Nr.înreg.1509  Raspuns: "Deocamdata legislatia in vigoare nu ne permite sa actionam intr-un mod in care sa putem rezolva problema tot mai grava a cainilor vagabonzi. In masura in care legea ne permite, vom actiona pentru ridicarea cainilor din zona mentionata de dumneavoastra".

Nr.înreg.1383 Raspuns: "Va asiguram ca facem tot ceea ce ne permite legislatia. Nici noua nu ne convine situatia aceasta dar nu putem incalca legislatia, care prevede sanctiuni penale."

Doar că, aşa cum mă asigurase azi vară agentul Poliţiei Comunitare, Onacă, serviciul de ecarisaj s-a desfiinţat din lipsă de fonduri. Să se mintă cumva cetăţeanul prin răspunsurile date de oficialităţi?

Mai e o chestie, pe care poate multă lume nu o ştie. Conform legii, pe raza grădinilor zoologice sunt permise deţinerea doar a animalelor din fauna ţării. Din câte am învăţat eu la şcoală, câinii nu fac parte din fauna ţării, ci sunt animale de companie. Deci, din start, acel adăpost ar fi ilegal.

Dar, conform Hotărârii de Consiliu nr.66 din martie 2007, pe care o puteţi găsi pe site-ul Primăriei aici, centrul de ecarisaj s-ar fi desfiinţat, obligat fiind de autoritatea sanitar veterinară. Cel puţin asta reiese din Raportul de Specialitate ataşat acestei HCL, prin care se arată:

"Incepand cu luna noiembrie 2006, activitatea Serviciului de ecarisaj a fost intrerupta de catre  D.S.V. Cluj si Asociatia pentru Protectia Animalelor pana cand se vor rezolva problemele prevazute in standardele europene privind desfasurarea unui astfel de gen de activitate. S-a interzis categoric desfasurarea acestei activitati in Parcul Zoologic si s-a stabilit un protocol in care se prevad actiunile minime ce trebuiesc intreprinse pentru ca activitatea sa reinceapa pe baza avizului D.S.V. Cluj".

Pentru un astfel de adăpost, la standarde europene, s-a aprobat această HCL nr 66, care prevede:
"Art.1. Se aproba trecerea din administrarea Grupului Scolar de Arte si Meserii “Dr.Ioan Ratiu” Turda, a suprafetei de 6016,12 mp cu cladirile aferente (2 grajduri si anexe – str. Cheii fn,), in suprafata construita de 598 mp, in administrarea S.P.A.P.I. pentru desfasurarea activitatii de ecarisaj."

Aţi auzit cumva de vreun adăpost la acea locaţie? Noi nu. 
Dar pentru ca să nu ne facem impresii greşite, asociaţia noastră a depus  (în august 2009) o solicitare  la Primărie prin care, în baza Legii nr.52/2002 - Legea transparentei decizionale in administratia publica, precum si a Legii nr.544/2001- a liberului acces la informatia publica, ceream informaţii despre funcţionarea serviciului de ecarisaj, buget, nr. de angajaţi etc. Însă nici până la ora asta nu am primit un răspuns. Cam atât despre transparenţa în administraţia publică.
Şi atunci unde sunt câinii ridicaţi, sub supravegherea Poliţiei Comunitare, de către angajaţii Primăriei??? Unde au dispărut câinii sterilizaţi şi relocaţi (conform legii!!!) de către asociaţia Trei Fraţi Pătaţi? Oare s-au volatilizat cumva?   
Pentru ca să vedeţi cum se rezolvă situaţia câinilor comunitari de către administraţiile locale româneşti, citiţi pe blogul unei jurnaliste din Brăila, articolul  intitulat "O afacere ţinută la secret" . Eu mi-am permis să folosesc poza din acesta, pentru că spune totul:
Tipareşte sesizarea

duminică, 17 ianuarie 2010

Dreptul omului sau al animalului?

"Toate creaturile pământului simt ce simţim noi, caută fericirea la fel cum o căutăm şi noi. Iubesc, suferă şi mor la fel ca noi. La necaz, toate fiinţele au drepturi egale pentru protecţie. A nu cauza durere fraţilor noştri supuşi este angajamentul nostru în faţa animalelor. Dar să stopăm asta nu este suficient. Avem o misiune şi mai mare, şi anume să-i slujim oridecâte ori au nevoie de noi"  
Sfântul Francis

 Îi mulţumesc amicului Zamfir pentru că a deschis acest subiect. Prin comentariile sale am mai descoperit unde ar mai fi "de săpat".

Şi pentru că se potriveşte atât de bine subiectului, am permisiunea de a copia aici comentariul unei noi prietene:

"Dreptul CUI trebuie să primeze, al OMULUI sau al ANIMALULUI ?
Hm, dacă omul are drepturi primare, şi depline, înseamnă că este MERITUL său că s-a nascut OM, iar animalul are O VINĂ ETERNĂ că s-a nascut animal...
Dacă omul ar fi avut aprioric un merit să se nască OM şi ar fi dispus, desigur, să trăiască veşnic, ... dar ce amar, şi el este doar un turist trecător ... deci ALTCINEVA dispune soarta lui, oricât ar da el, dă din coate ... să-i zicem acestui CINEVA, Un cineva DIVIN..

O ţărancă din Moldova a lovit cu biciul calul ei, încât acesta şi-a pierdut vederea...
se poate observa un fenomen de îndobitocire a individului, într-o societate lipsită de VALORI MORALE!
Căci: ce fel de valori morale moştenesc copiii ai căror părinţi îl aruncă în stradă pe Belu, câinele casei iritând, în acelaşi timp, copilul cu trairi paradoxe: câinele lui mai exista doar EFEMER în cărţile cu poveşti, iar cel adevărat schelăie de foame şi frig la scara blocului...
Hai vin-o în casă că e frig, spune tata, ... dar copilul aceasta NU v-a uita !
V-a uita poate să iubească! dar v-a învăţa riguros să urască! Şi de ce? Pt. că i-ai răpit o Iluzie din care se hrănea sufletul său de copil: că viaţa poate fi şi frumoasă şi romantică, (prima lui iubire a fost sau ar fi putut să fie Câinele său!

Citind forumurile legate de tema câinilor fără stapân se observă permanenta folosire a unui limbaj decadent: "omorâţi câinii de pe stradă"!; "trebuiesc eutanasiati"!; "omorâţi şi aruncaţi la gunoi," "otrăviţi, flămânziţi, loviţi în cap... câini mutilati, cu craniul şi mandibula fracturată.
O violenţă DIABOLICĂ care exprimă de fapt disperarea unei naţiuni neputincioase de a se lupta cu propria ei viată, răzbunându-se astfel pe nişte animale ajunse pe strada, tot datorita nemerniciei omeneşti!

Omul - care de fapt - de gând e mic, cel puţin în primii lui ani de viaţă, are nevoie de grija şi căldura permanentă a unei persoane - parinteşti. Şi toata viata lui depinde permanent de alţi factori care-l condiţionează, chiar şi sănătatea lui este un capital străin - Dumnezeiesc!
iar inima lui bate, fără să ştie însăşi - de ce ? şi până când..
Omule, imaginează-ţi că toată SUFERINŢA din lume ar fi a ta, iar BUNĂSTAREA ta ar fi dată altora ! În profunda ta decadere ai vrea să te sprijini de ceva, de cineva, dar lumea şi-a întors de mult spatele către tine.
Ce mult te-ai bucura atunci să ai un CÂINE lângă tine!
Cerşetorii occidentului dorm pe stradă. Au pierdut totul, dar sub pătura lor subţire doarme şi un CÂINE, care nu s-ar gândi nici o clipă să-şi lase stăpânul în deznădejde!"
Doina Jabben

 Şi ca să completez, în caz că nu se ştie: 
   Animalele, în România, nu au nici un drept!!! Deci nu poţi să te întrebi al cărui drept primează, pentru că nu poţi să pui în taler ceva ce există, cu ceva inexistent. Oricum, la noi balanţa este puternic dezechilibrată. Şi dacă ai fi citit cu atenţie cele scrise de mine, ai fi înţeles ce am vrut să spun prin "Prima dată trebuie lucrat la echilibrarea balanţei (întregirea cubului) şi apoi trecut la implementarea măsurilor pentru întreţinerea acestui echilibru"
Toţi cei  care luptă pentru drepturile animalelor în ţara asta, aşa cum încerc să o fac şi eu, se străduiesc de fapt să îi ofere animalului un loc al lui în societatea românească şi drepturi pentru el.

joi, 14 ianuarie 2010

Vă mai aduceţi aminte de..., plus două mici noutăţi

Înainte de sărbători făceam un apel la oamenii de suflet pentru a-l adopta pe Lăbuş, un căţel ghinionist. Din păcate nimeni nu s-a interesat de el. Pentru cine nu a citit povestea o găsiţi aici. Vestea bună e că Lăbuş şi-a revenit complet, e foarte jucăuş, prietenos atât cu oamenii cât şi cu alte animale. Deşi pare mare, abia acum îşi schimbă dinţişorii, ceea ce ne face să credem că acum ar avea în jur de 6 luni. Şi deja e măricel. După trăsăturile feţei, se aseamănă mult cu un ciobănesc (lup), ceea ce înseamnă că va creşte mare şi va fi un câine puternic. E un scump şi se află la vârsta când poate fi educat. Acum îşi aşteaptă nerăbdător un cămin şi pe cineva care să-l iubească şi să-l dorească lângă el.

În cadrul ultimelor noastre ieşiri la CLuj, anul trecut, au rămas câţiva pui cărora nu le-am găsit stăpâni. Pentru că urmase perioada sărbătorilor, ieşirile noastre s-au oprit, iar căţeii au rămas la noi. Între timp au mai crescut, sunt foarte aprigi şi în continuare îşi aşteaptă "părinţii" adoptivi.

Foxy - este o căţeluşă găsită de colegul nostru, printre blocurile din zona unde locuieşte el. Este metis de fox-terrier, aspră, jucăuşă şi foarte săltăreaţă. Parcă ar avea arcuri în loc de picioare. Poate sări chiar sus şi doar de pe loc. E ideală pentru o familie cu copii, pentru că e jucăuşă şi plină foc de energie.

la începutul lunii decembrie

şi acum, doar că nu stă o clipă locului şi e greu să o prinzi în poză

Blonduţu' - Vă mai amintiţi de cei 6 căţeluşi pe care ni i-a lăsat o femeie din Cluj, promiţând că dacă nu vor fi adoptaţi se va întoarce după ei? Ei bine, nu s-a mai întors, iar noi ne-am întors acasă cu încă 4 pui, în plus faţă de ce aveam deja. Între timp au mai fost adoptaţi dintre ei, dar unul a fost mai ghinionist. Şi, spre surprinderea tuturor colegilor, e vorba tocmai de cel mai frumuşel dintre frăţiori. Chiar nu înţelegem de ce nu a avut trecere.
aşa arăta când ne-a fost adus (cel din partea stângă)

şi iată-l acum - e frumuşel, nu-i aşa?

Peky - povestea lui este menţionată în acestă postare mai veche, dar fiindcă e lungă şi mai cuprinde şi alte poveşti, am să o redau din nou:
"Căţelul următor a fost găsit de colega mea, cuibărit în curtea unei şcoli, pe o bucată de vată de sticlă. De când a găsit-o şi până azi au trecut deja 2 săptămâni, timp în care aspectul ei s-a ameliorat puternic. La momentul găsirii era tot rană pe corp, fără blană, cu ochiul bolnav plin de puroi şi mirosea oribil. De 2 săptămâni se află sub tratament şi şi-a revenit foarte mult. Doctorul a spus că ar avea in jur de 5-6 ani şi că are mari şanse să-şi revină cu pielea. Ochiul din păcate nu mai este viabil. Este foarte prietenos şi afectuos. Noi sperăm ca cineva să se îndure de sufleţeul lui şi să-l adopte, chiar dacă aspectul lasă mult de dorit".

aşa arăta în luna noiembrie, blana îi lipsea aproape total de pe lăbuţe şi de pe o parte a spatelui, burtica fiind toată neagră, iar ochiul stâng plin de puroi

aşa arată acum. Poate că nu se vede foarte clar, dar blăniţa i-a crescut în totalitate,
pielea de pe abdomen a căpătat o culoare normală, iar ochiul s-a refăcut, doar că nu este viabil

V-am promis şi două mici noutăţi. E vorba de doi căţeluşi micuţi tare: un băieţel şi o fetiţă

 Fetiţa este o micuţă dulcică, găsită ghemuită într-un tufiş, aproape îngheţată şi foarte speriată.
Acum şi-a revenit, este vioaie şi prietenoasă.

Iar băieţelul este un adevărat ghemotoc de blană, găsit umblând pierdut pe stradă, printre oamenii care nici măcar nu-i observau prezenţa.
Amândoi par să aibă în jur de o lună, o lună şi ceva. Sunt micuţi şi par să fie buni pentru ţinut în apartament, în special cel pufos. Seamănă cu un Bichon. Băieţelul i-a căzut la inimă lui Lăbuş care, deşi e şi el încă pui, pare să-l îngrijească şi să-l ocrotească ca un părinte.

Dacă cineva doreşte să adopte unul din căţeii din aceste poze, vă rog să mă contactaţi. Ei aşteaptă ca cineva să-i facă fericiţi. Nu cer prea mult, puţină mâncare, un cămin, dar multă iubire.

miercuri, 13 ianuarie 2010

Animalele şi amenzile pentru lătrat

Sunt sigură că mulţi aţi văzut, zilele trecute, la ştirile Pro TV reportajul cu "vizitele" poliţiştilor comunitari din sectorul I al capitalei, în blocuri, pt a vâna decibelii produşi de lătratul patrupezilor. Pornind de la acest reportaj, am să detailez ceea ce se întâmplă sau ar trebui să se întâmple de fapt.

Pentru cei ce nu ştiu, sectorul I al capitalei este considerat sectorul "spumei", unde locuiesc cei cu bani, cu funcţii, adică privilegiaţii soartei. Acolo se impun legi aparte, acolo Poliţia Comunitară a înfiinţat Poliţia Animalelor, deşi - conform legii - P. Comunitară nu are nici o cădere în această direcţie, doar Poliţia statului. Deci, legal, acea poliţie a animalelor nu ar trebui să existe, doar că, conform celor spuse de unii reprezentanţi ai drepturilor animalelor, văzând ce adăpost super tare au înfiinţat pentru câini, şi ce condiţii le oferă (fântână arteziană în curte, pt a se răcorii animalele pe timpul caniculei), au închis ochii. Totul spre binele animalelor, într-o ţară în care nu prea există aşa ceva.

Acum despre amenzile pentru lătrături. Este una dintre cele mai mari aberaţii pe care le propagă unele primării, cot la cot cu poliţia comunitară şi sprijiniţi de declanşatorul de isterii în masă, adică mijloacele audio-vizuale. Şi să vă spun de ce:
1. Lătratul este comportamentul normal al fiecărui câine, la fel ca şi mieunatul la pisici şi plânsetul la bebeluşi. De ce nu auzim să se dea amenzi că urlă toată noaptea bebeluşul vecinului??? Pentru că e om şi pentru că e specia favorizată? De ce mă rog legea pt liniştea publică nu ar putea viza şi decibelii scoşi de plămânii puilor de om? Vă răspund tot eu: pentru că ar fi aberant, deoarece nu poţi opri un copil să facă singurul lucru ce îi stă în putinţă pentru a se exprima. Extrapolând acest lucru la animale, vedeţi de ce este aberant să amendezi un câine pt că latră?

2. În reportajul respectiv s-au arătat/amintit anumite mijloace de a descuraja/suprima lătrăturile câinilor, cum ar fi zgarda cu impulsuri electrice sau operaţiile pt scoaterea corzilor vocale. Na, aci eu nu pot să simt decât cum îmi creşte tensiunea. Adică aşa ne protejăm noi prietenii patrupezi, mutilându-i??? Eu aş propune atunci ca celor care fac scandal pe scara blocului, urlând sau ţipând, să li se impună astfel de operaţii. Chiar la blocul din vecinătatea mea există o doamnă ce urlă (în interiorul apartamentului său) de o aud eu din curte. Cu siguranţă că dacă s-ar extinde legea şi pt aceşti gălăgioşi, am fi cu toţii mai liniştiţi.
3. Soluţiile de mai sus s-au dat motivându-se că aşa se procedează în alte ţări. Da, doar că s-a uitat (deliberat) să se menţioneze că acele ţări au o lege beton de protecţie a animalelor, că în acele ţări există adăposturi profesioniste pt animalele străzii şi că acolo cei care îşi abandonează animalele sunt băgaţi la zdup - motiv pt care nu întâlneşti, decât în cazuri foarte rare, animale libere pe străzi. Acolo Poliţia intervine în cazurile de abuzuri asupra animalelor, acolo şcoala educă copiii să iubească vieţuitoarele pământului şi natura, iar primăriile colaborează strâns cu asociaţiie de profil.

Încercaţi să priviţi situaţia cu animalele de la noi ca pe un cub Rubik:

Pe fiecare faţetă se află altceva: pe una animalele cu stăpân, pe alta animalele abandonate, pe alta canisele care vând pe bani grei animale, pe alta puii născuţi în casele oamenilor, pe alta animalele abuzate, pe alta instituţiile statului, pe alta legea de protecţie a animalelor, pe alta legea de ordine publică etc.  Fiecare faţetă  are o culoare anume, în funcţie de ramura căreia îi aparţine. (ex. Poliţia, Primăria, legea etc - o singură culoare). Ca să obţii o culoare singulară pe aceeaşi latură, trebuie să potriveşti piesele de culoarea respectivă, nu-i aşa?
 Doar că la noi se amestecă foarte tare culorile, iar piesele sunt vraişte, pentru că lipseşte o viziune clară. E logic că pentru a potrivi piesele acestui cub de puzzle, trebuie să ai o viziune, dar pe cea corectă. Iar la noi, în cazul fenomenului naţional al animalelor, lipseşte total viziunea. Iar cu aceste amezi pentru lătratul animalelor cu stăpân nu se face altceva decât să se amestece şi mai tare culorile, depărtându-se tot mai mult de realizarea unitară a  cubului.  
Şi ştiţi de ce se întâmplă asta??? Pentru că lipsesc nişte piese esenţiale din cub:
  •  implicarea organelor abilitate în protecţia animalelor
  • aplicarea legii de protecţie a animalelor
  • colaborarea între aministraţia publică şi ong-urile de profil
  • educaţia populaţiei în privinţa deţinerii, creşterii şi a respectului faţă de animale
  • existenţa unor adăposturi profesioniste, specializate pt animalele străzii
Până când nu se vor introduce aceste piese, cubul nu va fi nicioadată întreg!!!

Când se vor materializa toate astea şi la noi, atunci (poate) s-ar putea avea pretenţii "snoabe" ca cele amintite în reportajul de mai sus. Până atunci însă când, noi, ce la asociaţiile pentru protecţia animalelor, nu primim nici un sprijin de la instituţiile statului, când poliţia nu cunoaşte şi nu aplică legea de protecţie a animalelor, când străzile sunt pline de animale abandonate, amărâte, bolnave, rănite, abuzate, etc   nu are nimeni nici un drept de a interveni în cazul animalelor bine îngrijite, iubite, tratate aşa cum trebuie de stăpânii lor. Prima dată trebuie lucrat la echilibrarea balanţei (întregirea cubului) şi apoi trecut la implementarea măsurilor pentru întreţinerea acestui echilibru. Dacă tu vii însă cu amenzi pentru oamenii care au animale de companie pt că acestea se comportă aşa cum le-a lăsat Dumnezeu, nu faci altceva decât să încurajezi alte abandonuri. Şi iată-ne auto-prinşi într-un adevărat cerc vicios din care nu vom mai putea ieşi.

P.S: În CLuj există o doamnă care a adunat o mulţime de câini de pe străzi, în curtea proprie. Toţi sunt foarte bine îngrijiţi, iar acum dânsa doreşte să înfiinţeze un adăpost. Doar că vecinii ei se declară "deranjaţi" de lătrăturile câinilor, mai ales că stau în apropierea unei şosele pe care circulă deseori maşini de la ambulanţă, poliţie, pompieri, iar câinii încep să urle imitând sunetele scoase de sirenele acestora. Au făcut numeroase reclamaţii la primarie, au venit cu amenzi peste amenzi cei de la comunitara, iar doamna, o adevarata iubitoare de animale, a simtit ca ceva trebuie schimbat in acest haos si a apelat la Tribunalul de la Haga. Ştiţi ce au spus specialiştii în ale legii de acolo? Că doamna are tot dreptul să păstreze şi să îngrijească animalele acestea, atâta timp cât autorităţile publice nu au un adăpost specializat, în conformitate cu normele UE, pt a lua la ei aceste animale.

Postări populare