vineri, 30 octombrie 2009

Ce voi face mâine? / What I'm going to do tommorrow?


Asociaţia pentru protecţia animalelor Trei Fraţi Pătaţi, în parteneriat cu Slow Food Cluj Transilvania şi Centrul Raţiu pentru Democraţie anunţă debutul unui proiect pilot pentru municipiul Turda, intitulat „Mini-Ferma pentru Copii”.
Existenţa citadină precum şi explozia zilnică de non-valori îndepărtează tot mai mult tânăra generaţie de valorile tradiţionale, de natură, de importanţa rolului animalelor. Ca rezultat direct al acestei înstrăinări stau mărturie şi numeroasele cazuri de abuzuri ale animalelor domestice prezentate în progamele de ştiri ale televiziunilor. Toate acestea se datorează, în primul rând, lipsei unei educaţii specifice orientate spre cunoaşterea şi protecţia animalelor ce trăiesc în habitatele umane, a minimalizării importanţei lor pentru viaţa omului.
În ţările civilizate, animalele sunt folosite atât în scop economic, cât şi terapeutic, rolul acestora având o mare însemnătate în creşterea şi educaţia copiilor. Necesitatea unei mai bune înţelegeri de către copiii noştri a vieţii, comportamentului şi rolului animalelor domestice în viaţa omului ar putea asigura o generaţie viitoare mai apropiată de natură, de mediul înconjurător, o generaţie care să cunoască şi să respecte animalele.
  Pentru a aduce natura mai aproape de copii, cele trei organizaţii neguvernamentale vor înfiinţa o Mini-Fermă pentru copii, unde aceştia vor putea cunoaşte diferite animale domestice, vor afla informaţii despre însemnătatea lor, despre condiţiile de creştere şi îngrijire a acestora. De asemenea, copiii vor putea să descopere produsele alimentare sau nealimentare provenite de la unele din aceste animale prin diverse jocuri în cadrul atelierului „Aventura simţurilor”.
Proiectul „Mini-Ferma pentru Copii” va fi un program de durată. Pentru început va fi împărţit în două părţi distince: vizite organizate ale copiilor, din învăţământul preşcolar şi primar, sub supravegherea educatorilor/învăţătorilor, în cadrul Mini-fermei şi vizite în grădiniţe/şcoli din  partea membrilor asociaţiei”Trei Fraţi Pătaţi”, însoţiţi de câteva animale domestice, cum ar fi câini, pisici, hamsteri, etc, după un program prestabilit.
Proiectul va debuta în data de 31 octombrie, cu începere de la ora 10.00, şi va consta în vizite a copiilor în cadrul Mini-Fermei organizată (pentru început) în curtea Casei Raţiu din Turda şi activităţi în cadrul atelierului „Aventura simţurilor”. Tot cu această ocazie, doritorii vor putea să adopte animale de companie, în principal căţei şi pisici, salvate din situaţii limită.
Datorită faptului că nu există posibilitatea acoperirii tuturor instituţiilor de învăţământ într-o singură etapă, proiectul va continua pe parcursul a mai multor luni de zile, vizitele copiilor în cadrul mini-fermei desfăşurându-se, prin rotaţie, o dată pe lună.

joi, 29 octombrie 2009

Se întâmplă în România / It (shit) happens in Romania

En: For the English version's readers I'll cut the story shortly. It's about a female dog, founded laying in a shelter with her eyes swollen and bleeding. She was founded by a member of an animal rights association and her story was  told in dogonelover.blogspot.com for the first time. Then I read the complete story in an online newspaper The South Gazzete.
Apparently, after she has been seeing by a vet, the general opinion was that the dog was beaten up with a crowbar by the shelter's keeper, a man known to be as an alcoholic. But the man said that the dog was left at the shelter's gate by a car, which couldn't be real while he should have immediately announced the shelter's vet. Which obviously, he didn't. Moreover, the woman who found her in the kennel said that the dog was complete wet, which means that someone deliberate hosed her. Besides that, the lady brings food to the dogs in kennels, daily and she saw the dog being there for a week, but ok.
The vet couldn't saved her eyes any more, but moreover he was very intrigued by her tranquility and her friendly behavior after the big trauma she has been through. The vet also said that such an injury is tremendous painful, but the sweet dog endured everything highly courageous. Being deprived of eyesight, all the other senses will grow significantly.
The end of this terrifying story is a happy one though The dog, named Iris, has been adopted by a Dutch family. The only problem is that they cannot come to take her home and the people who saved her are looking now for someone who will travel from Romania to Holland the next days and can take the dog with  for the check in formalities. Otherwise, the transport of a unaccompanied dog on a cargo plane costs 800 Eu. She has a passport and a microchip. She is very sweet and friendly, waiting for her new parents to take care of her.


Ro: Deşi se pare că este deja o poveste binecunoscută, eu am aflat-o de pe un blog ce frumos îşi spune "dog lover", iar pentru că azi i-am aflat finalul, de pe un grup de discuţii al asociaţiilor şi iubitorilor de animale, am simţit că trebuie să o dau şi eu mai departe celor care, cu siguranţă, încă nu au auzit-o.
E uşor să povesteşti de la căldura şi comfortul vieţii tale de om, când nu eşti implicat în mod direct în suferinţele trăite, dar nici nu poţi să stai inert şi să asculţi aberaţiile celor care privesc animalele străzii ca pe un obiect fără valoare, ce poate fi aruncat. Povestea de mai jos înfăţişează cum nu se poate mai bine mentalitatea românilor ne-iubitori de animale, de aceea eu i-am pus din nou titlul: "Se întâmplă în România".




Ce veţi citi mai jos este articolul semnat de Clara Stănescu, în "Gazeta de Sud" şi intitulat scurt "I-au scos ochii":

"Îţi trebuie un pietroi sau o rangă. Ridici fierul şi dai. O dată, de două ori, cu sete, fără să te gândeşti. Te simţi puternic în faţa animalului care se chirceşte năucit de durere la picioarele tale. Tu eşti zeul, cu drept de viaţă şi de moarte. El e doar un biet câine.

În boxa plină de apă, de fecale şi urină, ghemuit într-un colţ, nu mai scoate nici un sunet. Ochii îi atârnă din orbite şi sângele încă îi picură din cele două cavităţi. Paznicul Adăpostului Canin de la Făcăi spune că o maşină l-a adus cu câteva ore înainte şi l-a aruncat în poartă. Aurelia Loacă, vicepreşedinta Asociaţiei „Viaţa Animalelor“, are altă părere: „S-a întâmplat pe 22 septembrie. Am ajuns la Făcăi după ora 11.00. Am intrat în hală şi am zărit-o, singură, într-o boxă. Era chircită într-un colţ, nu scotea un sunet, cu globii oculari plini de sânge, atârnându-i. Se vedea că fusese udată cu furtunul“. Căţeluşa neagră, cu pete albe, a rămas fără ochi. În locul lor sunt acum două dungi cusute cu aţă albastră.

Lăsată fără vedere

Pe masa din cabinetul medicilor veterinari Aurelian şi Petrişor Ştefan stă întinsă ca un copil neputincios, care aşteaptă să fie mângâiat. Din când în când, atunci când se deschide uşa sau o voce străină se aude în încăpere, ciuleşte urechile şi devine atentă. Apoi îşi împinge botul spre locul din care simte că vine căldura mâinii care se plimbă încet pe capul ei. E sub tratament de mai bine de o săptămână. Se lasă cuminte pe mâinile medicilor şi a asistentelor care au salvat-o cu câteva zile în urmă. „N-a fost deloc agresivă, nici acum, nici când au adus-o, deşi mă aşteptam ca la trauma pe care a suferit-o să reacţioneze altfel“, spune medicul veterinar Aurelian Ştefan. Locurile în care fuseseră globii oculari i-au fost cusuţi, însă căţeluşa găsită fără vedere în adăpost mai are de luptat: „Teama mea este că are jigodie. Un virus care se transmite prin secreţii. Analizele nu au confirmat asta, însă simptomele arată că e bolnavă“.

Scurtcircuit în explicaţii

Felul în care s-au desfăşurat lucrurile pe 22 septembrie este „anchetat“ acum de poliţie. „Paznicul susţine că o maşină a venit la ora 9.00 şi a descărcat câinele la poartă, aşa bătut. Sunt multe lucruri însă care nu se leagă. În primul rând, nimeni nu bate un animal cu atâta cruzime ca să vină apoi să-l arunce la poarta adăpostului. Apoi, acolo unde mi-a arătat el că fusese lăsată căţeluşa nu era pic de sânge, pentru că am verificat. În al treilea rând, la ora la care am ajuns eu, după 11.00, din ochi încă îi picura sânge. Dacă ar fi fost adusă dimineaţa, lichidul ar fi trebuit să se coaguleze. De la Făcăi până pe Ştefan cel Mare, la cabinetul veterinar, sângerarea s-a oprit“, spune Aurelia Loacă. Acuzele vicepreşedintei Asociaţiei „Viaţa Animalelor“ nu se opresc aici: „Şi dacă versiunea paznicului ar fi reală, el era obligat să anunţe şeful adăpostului, pe medicul veterinar sau Protecţia Animalelor. Când am ajuns eu însă, deşi «fusese adusă» cu mai bine de două ore înainte, căţeluşa zăcea într-o boxă plină de apă, fecale şi urină şi nu primise nici un ajutor“. Există şi alte motive pentru care explicaţia angajatului de la Făcăi este pusă la îndoială: „Doamna care merge zi de zi pentru a duce mâncare acolo a declarat la poliţie că acel câine era în adăpost de aproximativ o săptămână“.
Contactat telefonic pentru versiunea oficială a Serviciului de ecarisaj, Cătălin Călugăru, reprezentantul Adăpostului de la Făcăi, n-a putut fi găsit.
Poate scenariul e altul. Poate în locul fierului e o maşină accelerată dement sau o minte bolnăvicioasă care împrăştie otravă. În fiecare zi însă sunt oameni printre noi care se întorc cu mii de ani în urmă, la starea sălbatică în care nu existau decât instinctele. Fără educaţie, fără morală, fără conştiinţă".





Şi Finalul:
"Iata ca minuni exista. Iris va fi adoptata, in Olanda, de catre o familie iubitoare. Astazi a fost vaccinata antirabic, microcipata si a primit un pasaport. Acum, trebuie doar sa mai astepte 30 de zile, pentru a putea pleca, spre o lume de vis, unde va avea liniste, va putea sa zburde in voie…si va fi, speram, fericita.
Din pacate, la cursele KLM de pasageri, nici un catel nu poate zbura fara un insotitor, platitor de bilet. Prin urmare, cautam un om sufletist, care va calatori pe ruta Bucuresti – Amsterdam dupa data de 29 noiembrie, cu o cursa KLM. Tot ce trebuie sa faca, aceasta persoana, e sa solicite, dupa sau la data achitionarii biletului, companiei aeriene, un loc, pentru catel, in cala de bagaje si sa il insoteasca pe acesta la check in. Aceasta va fi asteptata la destinatie de catre noua sa familie. Biletul catelului va fii platit la aeroport de catre noua familie a lui Iris.
 Speram din tot sufletul sa gasim aceasta persoana, deoarece pretul pentru transportul unui catel, cu un avion cargo, neinsotit, este in jur de 800 de euro.

Va multumim tuturor!"


miercuri, 28 octombrie 2009

Unde este Ursu???

Pentru cei care nu mai ţin minte povestea lui Ursu sau pentru cititorii mai noi ai blogului aici puteţi citi povestea acestui minunat câine.
Aşa cum am scris în postarea iniţială, Ursu şi-a găsit cămin într-o curte mare, în care mai "domnea" o căţelusă adultă de talie mică, apoi a mai apărut o căţelusă- pui, pe care Ursu a adoptat-o imediat. O lăsa să doarmă pe el ca pe o saltea, o lăsa să-i muşte coada, urechile, să-l zmotocească cu puterea unui pui de dimensiunea unui sfert din laba lui. Pentru cei care cresc câini ştiu că masculii nu prea suferă puii. Ursu însă părea să adore tot ce e mic, de la câini la pisici. Nu era conştient de dimensiunile sale impunătoare, ci mai degrabă prietenos cu toate animalele. Se ataşa de oamenii care-l îngrijeau şi era foarte sensibil când era certat. Se ducea într-un colţ, se ghemuia şi îşi întorcea spatele. Bănuielile noastre ne fac să credeam că a fost un câine abuzat şi încă mai păstrează amintirile prin ceea ce a trecut.

Când i-am făcut poza asta, azi vară, se temea de aparatul foto ca de o injecţie şi refuza să se ridice de jos, să-şi arate statura impunătoare. Aflasem atunci că trebuie să începem să-i căutăm o nouă locaţie, pentru că  locul în care stătuse 2 ani de zile va trece prin nişte modificări substanţiale, iar soarta lui Ursu devenea incertă. Luna asta, o colegă de asociaţie mă anunţase că-i găsise lui Ursu o altă locaţie, în curtea unei firme noi înfiinţate, iar patronii sunt nişte tineri mai iubitori de animale. Tare m-am bucurat să aflu că Ursu este dorit şi nu va mai trebui să am emoţii pentru soarta sa. L-am dus acolo, unde s-a împrietenit imediat cu un căţeluş mic, pui, şi după ce i-a mirosit pe tinerii care lucrau acolo, a început fericit să inspecteze curtea şi să-şi marcheze teritoriul. Toţi l-au îndrăgit imediat, i-au dat să mănânce, l-au mângâiat pe rând sau deodată, Ursu devenind starul zilei.
Am plecat acasă fericită şi liniştită că Ursu s-a adaptat atât de repede şi eram sigură că va fi bine în noul cămin.

A doua zi însă, în timp ce mă aflam la expoziţie în Cluj, mă sună tânara de la firmă, cea care îl ceruse pe Ursu, şi cu mare supărare în glas mi-a spus că Ursu dispăruse. Deşi poarta era mereu închisă, şi-au dat seama că Ursu sărise pe un tomberon din curte şi de pe el - peste gard. Nu mi-a venit să cred. Părea că e bine şi că a acceptat mutarea. Şi totuşi, se pare că nu. Soţul meu l-a căutat peste tot pe unde s-a gândit că ar fi putut ajunge, dar nu a dat nicăieri de el. Asta s-a întâmplat sâmbătă şi de atunci, nici o veste despre Ursu. Colegele mi-au zis că va încerca să ajungă înapoi la vechea locaţie, dar încă nici un semn. Nu ştiu dacă s-ar descurca să ajungă acolo, ţinând cont că nicioadată nu a ieşit din curte şi nu a umblat pe stradă.
Mă rog zilnic la Dumnezeu să-l îndrume spre un loc bun, spre nişte oameni care să-l ajute şi să-l iubească. Zilnic când trec pe stradă, mă uit atentă în speranţa că l-aş vedea hălăduind pe străzi. Ieri am crezut, la un moment dat că l-am văzut, şi am luat-o la fugă, dar când m-am apropiat, mi-am dat seama că era alt câine. Am fost atât de dezamăgită. Când văzusem câinele respectiv, acesta fugea pe stradă şi pentru o fracţiune de secundă cât mi-a trecut prin faţa ochilor, mi s-a părut că era el şi am ţipat de fericire "Ursu", dar mă înşelasem. Sper să fie bine şi să apară. Doamne ajută!


duminică, 25 octombrie 2009

Weekend reuşit/A succesful weekend

Ro: Sâmbătă şi duminică am participat la Cluj, la ediţia I-a a Târgului Internaţional Columbofil, organizat în cadrul pavilionului ExpoTransilvania. Printre porumbei extrem de valoroşi şi scumpi, printre numeroşi pasionaţi de creşterea acestor păsări, în majoritate bărbaţi, ne-am aflat şi noi cu căţeluşii noştri pentru adopţie.

En: Saturday and Sunday, my colleagues and I participated to the first edition of the International Pigeon Fair from Expo-Transilvania, Cluj Napoca.  Among very expensive and valuable specimens, through multitudinous of passionate breeders, all men, we stand there too together with our puppies expecting for someone to adopt them.

 
Ro: Nu mi-a venit să cred când am auzit că un exemplat se vindea la preţul de 2 mil. vechi lei
(şi s-a vândut şi cumpărat pe rupte la această expoziţie)
En: I couldn't believe the price the pigeon worthed. And men sold and bough all out.

Premii, nu glumă

Ro: Pentru asociaţia noastră "Trei Fraţi Pătaţi", participarea din acest weekend a fost încă o reuşită, după cea de la Turda Fest. Din păcate însă, au fost practic doar o zi şi jumătate de expoziţie, deci un timp relativ scurt pentru a reuşi să găsim stăpâni la 13 căţeluşi. Doar 6 dintre ei au fost norocoşi de data asta, iar pentru următorii sperăm să găsim stăpâni în perioada următoare.
Majoritatea vizitatorilor noştri au fost, bineînţeles, copiii, atraşi de jucăuşele mogâldeţe. Unii dintre ei au reuşit să-şi convingă părinţii să le ia acasă un partener de joacă, alţii au fost nevoiţi să se mulţumească doar cu mângâierea blăniţelor moi, iar alţii au plâns pentru că părinţii lor nu au fost de acord cu ideea unui animal de companie în apartamentul de bloc.
Animăluţele noastre au fost aduse din 3 cuiburi diferite: 5 dintre ei au fost salvaţi de la aeroportul militar din Luna, după ce mama lor a murit epuizată de grăsanii cărora le-a dat naştere, 6 aparţin unei familii patrupede de la o casă a cărui proprietar murise, iar un tânăr din vecin s-a ocupat cu multă dragoste de ei, acceptând să le poarte de grijă pe mai departe părinţilor căţeluşilor, iar 2 au fost găsiţi de directoarea Şcolii Maghiare din oraş, într-un canal. Cei mai norocoşi, poate că şi pentru că erau cei mai micuţi, au fost cei 6, dintre ei rămânând doar unul singur care s-a întors în familie, până la următorul eveniment.

En: For our Three Spotted Brothers Association, the participation to this event was a new succes after the one from September, during Turda Fest. Unfortunately, this time we had only one and a half day of exhibition, a pretty short time to find new homes for 13 puppies. Only six of them were fortunate this time. The rest are waiting for the next event.
Most of the visitors was children, attracted by the small peewees. Some of them manage to convince their parents to take home a new play-mate, some of them had to restrict their wishes and only to pet the puppies, other cried for a dream that could not came through while they were living in a rather small apartment.
Our puppies came from 3 different nests. Five of them were saved from the military Airport after their mother died of exhaustion, six were borne in a house where the owner died recently and two were found by a school director in a tube.
The most fortunate of them were 5 from the desolated house and one from the airport.

Ro: Pozele de mai jos spun totul despre acest weekend:
En: Next pictures tell their own stories:



Ro: Frăţiorii cei mai norocoşi, aşteptând cuminţi îmbarcarea spre Cluj.
En: The fortunate little brothers waiting for "embarkation" to the fair.




Ro:  3 din cei 5 "piloţi de la Luna", adevărate ghemotoace de blană.
En: 3 of the 5 pilots from the airport


Ro: Cei 2 "şcolari"
En: The two scholars

Ro: Vizitatorii noştri:
En: Our guests:

 
 






 

 
 
Ro: o tânără mămică, studentă la medicină, super-entuziasmată  la vederea căţeilor,
încât s-a decis să ia unul acasă
En: a young mother, Med School's student, very enthusiast when seeing the puppies, decided she wants to take one home
 
Ro: unul dintre copiii care au plecat fericiţi
En: One of the happy kids

Ro: Şi  blănoşii actori din rolurile principale:
En: And our furry actors:



Ro: Ursuleţul de la aeroport încă îşi aşteaptă viitorii stăpâni
En: The little bear from the airport is still waiting for a home


Ro: Singurul rămas din cuibul celor 6 fraţiori
En: The only one from the 6 brothers wasn't take by anyone yet


Ro: Micuţul "elev" speră ca data viitoare va fi mai norocos
En: The little student hopes he will be more fortunate next time


Ro: Şi ei mai speră
En: They hope, too.




Ro:  Sperăm ca în weekendul următor să le găsim şi lor stăpâni. Adică sâmbăta viitoare, în cadrul unui nou proiect "Mini-ferma pentru copii", în parteneriat cu Fundaţia Ratiu, ce se va derula în curtea Casei Raţiu din Turda.
En: We do hope next weekend we will find homes for them, too. A new on going project, called "Mini-farm for children" will be our own event in partnership with Ratiu Center for Democracy, next Saturday.

Ro: La un moment dat am văzut aceste superbe exemplare plimbându-se pe acolo şi am fugit să le cunosc. Rezultatul: m-am îndrăgostit de aceşti doi frăţiori în vârstă de 6 luni, din rasa ciobănesc belgian, recomandaţi ca şi câini ideali pentru munca de poliţie. Foarte prietenoşi, pupicioşi nevoie mare, cică inteligenţa lor depăşeşte cu mult pe cea a celorlaţi câini.
En: The beautiful two dogs in the picture were walking by together with theirs owner and I run to meet them. I found out that they were Belgian sheep dogs of 6 month old, very eligible as future Police dogs and very intelligent too. They were very friendly and great kissers. I have to confess that I fall in love.





Ro: Deşi obositor, a fost un weekend frumos şi încarcat de satisfacţii.
En: Although very busy and hard weekend, it was full of satisfactions, too.

luni, 19 octombrie 2009

Cum a început totul/ The begining

Ro: Pentru vizitatorii noştri mai noi, vorbitori de limba română, subliniez că postarea aceasta face referire la începuturile activităţii mele cu câinii, despre care am mai vorbit pe acest bloc la inceputul realizării acestuia, apoi aici , aici şi aici. Cine este curios, poate urmări firul poveştilor. În continuare voi încerca să editez o recapitulare a vechilor postări, dar în limba engleză, pentru cititorii de limbă engleză, care mă tot întreabă cum de m-am înhămat la această muncă. Am scris "voi încerca" pentru că de dimineaţă resimţim efectele gălăgioaselor exerciţii aeriene româno-americane de la baza aeriană din Câmpia Turzii, iar câinii sunt foarte foarte agitaţi şi latră de fiecare dată când se apropie câte un avion. Partea nasoală e că se apropie foarte mult de clădiri, iar zgomotul este infernal. Partea care îmi place este că au numit acest exerciţiu "Dacian Thunder", adică Tunetul Dac. Dar tot nu înţeleg de ce trebuie să omoare câinii de la bază pentru venirea americanilor!? Cu ce i-ar fi deranjat? Americanii iubesc mult animalele şi le protejează. Nu ca noi.

Pentru ca să reechilibrez atmosfera, vreau să împărtăşesc cu voi bucuria pe care o simt când privesc această floare minunată.

Când am primit-o, acu'  3 ani, de la un elev, voluntar în echipa mea de proiect  de la acea vreme, era o tulpiniţă mică cu o singură frunzuliţă. Îmi încăpea în palmă. Acum, după 3 ani şi mai bine, îngrijită cu multă dragoste şi căldură, s-a făcut atât de mare încât ieri a trebuit să o mut într-un ghiveci pe măsură. George, dacă citeşti asta, să ştii că am numit-o după tine, adică Georgica! Şi o iubesc şi îi vorbesc zilnic. Îţi mulţumesc. Nici că se putea un cadou mai frumos de ziua mea.

En: Dear paw-friends abroad,
We are thrilled to have you around us, reading about our pawctivities. This new post will tell you about the beginning of our paw-family and about our Mom's activity.
But first, I have to tell you that we had a very hectic morning. Not far from here there is a military airport where a Romanian-American exercise, called Dacian Thunder, is going on these days. The airplanes flew very close to the buildings and the big noise they made have driven us crazy. Every time a new airplane was getting closer to the ground, the sound was almost unbearable. Because of the big noise, Zguby and Parsley get very scared and start very nervously barking. Me and Freddy are not so scared about big noises, but Mom told us that stray dogs are more sensible since they lived on the streets. Now is raining and is almost dark even if is only 4 p.m. and a very comfortable serenity grow on. Still, our mom gets very sad every time she hears the airplane because she was told that before the American troops came in, all the dogs living at the military airport were killed. This a very communist way of cleaning places before guests arrive.

Before starting, let us welcome our new room-mate:

Her name is Georgica. She came into our family 3 years ago, as a present from a former young volunteer from our Mom's  project team. His name is George, that's why Mom gave her his name. At that time, this beautiful plant was only a stemlet, big as a palm. But Mom took care of her with love and spoke with her daily. Yesterday she had to move her in a bigger flower pot because she grow big now and she moved it into our room. Isn't she beautuful?

Well, I just realize that the post is already too long. My mom, as a former journalist, taught me that long articles are hard to be followed and people may loose their interest reading it. So, I'll stop it here and start a new one. See you soon.

Update la postarea "Buliţă - un căţel numai bun de iubit"

Pentru cei care au citit povestea lui Buliţă aici, trebuie să vin cu ultimele noutăţi.

Acu 2 zile, Buliţă a dispărut, iar soţul meu şi cu mine ne-am speriat că ceva rău i s-a întâmplat. Până acum,  din luna mai de când a apărut pe strada mea, chiar dacă gaşca lui Murdărici mai pleca şi revena peste o zi-două, el niciodată nu s-a îndepărtat de casa noastră. În fiecare seară apărea la portiţă şi îşi aşteapta porţia de păpică şi joacă. Şi dintr-o dată, nu mai era nicăieri. L-am căutat prin împrejurimi, l-am strigat, dar nimic. Toată ziua am fost foarte tristă şi cu gândul la el. Ştiam că nu e genul care să dispară. Tocmai asta ne-a impresionat la el de când l-am cunoscut, faptul că s-a lipit de noi, de casa noastră, mult mai mult decât ceilalţi, aşa încât, din luna aprilie încoace nu a mai plecat mai departe de câţiva metri în jurul casei.
Pe la 11.30 noaptea, am simţit că trebuie să ies din nou, să-l mai caut. Era frig şi bătea un vânt puternic. Din gaşca de afară doar Fetiţa era în zonă şi, înainte să ieşim noi, scotea nişte sunete grave pe care le fac câinii noaptea, când le este urât. Îi pregătisem 2 felii de pâine unse cu pateu, dar ea când ne-a văzut, a început să zburde de bucurie. Nu-i ardea de mâncare. După atâtea luni de când o îngrijim, niciodată nu s-a lăsat atinsă. De data asta însă, ea s-a apropiat de mine şi m-a atins cu botul, după care a fugit şi apoi a revenit din nou. să-mi atingă mâna. Prinsă în jocul ăsta, la un moment dat, am văzut o umbră în depărtare. Era un câine, dar pe aici trec mulţi câini vagabonzi, aşa că nu ştiam cine poate fi. Am observat că la un moment dat s-a oprit, s-a uitat la noi şi apoi a luat-o la fugă în direcţia noastră. Când s-a mai apropiat, mi-am dat seama că era Buliţă. L-am strigat, iar el era atât de fericit că mă vedea, încât s-a înecat. A înghiţit apoi rapid, fără să amestece, bucăţile de pâine ce i le pregătisem Fetiţei, a băut un bol întreg de apă şi apoi s-a apucat să zburde de fericire, desi afară era un frig cumplit. Când a apărut şi soţul meu, Buliţă era în extaz. Gemea de bucurie. Poate pare ridicol, dar şi eu şi soţul meu am simţit că venise de departe şi bucuria revederii însemna de fapt uşurarea că ne-a regăsit. Dacă ar fi putut vorbi, cam astea ar fi fost cuvintele lui: "Vai, ce bine îmi pare să vă revăd! Nici nu vă daţi voi seama, am crezut că nu o să vă mai văd nicioadată!". Chiar dacă o iubeşte pe Fetiţa şi tot cu ea stă, acum însă toată afecţiunea ne-o oferea doar nouă.
Nu ştim exact ce i s-a întâmplat, dar am impresia că cineva l-a luat de aici cu vreo maşină şi l-a dus în altă parte ca să nu mai fie deranjat de lătrăturile lui. I-a trebuit o zi întreagă ca să găsească drumul  înapoi, să poată reveni în locul care pentru el înseamnă acasă. Mi se rupe inima de durere când îl văd cât e de ataşat de noi, iar noi nu putem să-l primim în curtea noastră din cauză că nu este acceptat de ceilalţi doi masculi. Acum aş avea nevoie de un instructor din genul celor pe care îi vedem pe Animal Planet, care îi învaţă pe câini să convieţuiască împreună fără să se bată. Se numeşte etolog canin, meseria pe care aş dori să o am şi eu.
Sper ca Buliţă să nu mai dispară vreodată împotriva voinţei lui şi sper din toată inima ca, până la urmă, să-i găsim un cămin adevărat, pentru că este genul de căţel care devine pentru stăpânul său cel mai loial prieten. Îl ador, îl simt cât ne este de devotat, de aceea Îl Rog pe Bunul Dumnezeu să-I trimită persoana care să-l adopte şi să-l iubească aşa cum o facem şi noi, dar care să-i poată oferi şi un cămin pe măsură.



duminică, 18 octombrie 2009

Familia mea/ My Family

Ro: Pentru  că am fost întrebată deunăzi câţi câini am, m-am gândit că cea mai bună prezentare este sub forma de slide-show. Din păcate doar 5 sunt propriu-zis în casa noastră, restul afară, "lipiţi" de curtea noastră. Dar pentru că numai noi le purtăm de grijă, deja au intrat în sufletul nostru. Buliţă, Frumuşelul, Fetiţa (Roşcăţica) şi Schiopăţel încă visează la nişte oameni care să-i adopte şi să-i primească în casele lor. Din păcate eu nu am putut să fac acest lucru, spaţiul e prea mic pentru atâţia câini, dar mai mult de atât, vecinii neiubitori de animale m-au reclamat încontinuu. Încă sper ca cineva să-i adopte şi pe ei, pentru că sunt nişte câini minunaţi.

En: I've been asked how many dogs do I have. Well, I take care of 9 dogs, but from them only 5 lives constantly (more or less) with us. Four of them lives outside of our yard, but because we are the only persons who feed them or play with them, they think we are their parents. I feel so sorry that I cannot take them inside (well, sometimes I let them into the yard, but only after I lock the other ones in the house). I love them, they are adorable and very loveble. I am still looking for someone to adopt them.






sâmbătă, 17 octombrie 2009

Aventuri printre arome de iarnă/ Adventures and winter flavors

Aventuri patrupede/Four paws adventures

Ro: Sâmbăta, la noi în familie este zi de program administrativ. Curăţenie şi gătit. Din cauza alergiei mele la praf, dragul meu soţ face o muncă ce mie nu-mi prea place şi anume aspiratul. Eu şterg praful şi spăl parchetul. Însă în primul rând fac papa.
Profitând de neatenţia noastră, stimabilul nostru mascul de teckel a dispărut printr-o gaură făcută în gard. Pe când am realizat noi că a trecut ceva vreme de când s-a cerut în curte şi nu s-a mai întors în casă, aventurierul nostru dispăruse deja. Flaviu a pornit în căutarea lui şi după vreo 15-20 minute a apărut foarte nervos. "L-am găsit pe drum, lângă şoseaua principală. Maşinile treceau pe lângă el şi el nu avea nici o treabă".
Ca să ştie că a făcut ceva rău, ceva ce nu mai trebuie repetat, Freddy a fost pedepsit, fiind legat cu lesa de copacul din curte. Normal că nu i-a plăcut şi a plâns încontinuu, iar eu nu am rezistat mult ştiindu-l afară, în frig.

En: Every Saturday our family does administrative activities. So was today, too. Daddy was cleaning the carpet and mom the dust and the floor. But she was also cooking. With all these busy activities, Freddy took his advantage and run away from home. Finally, Dad found him and brought him back home, but he wanted to teach Freddy a lesson and chained him up by the tree from our yard. Freddy was crying and tried to bite away his leash.

 

Ro: La un moment dat Zguby s-a decis să-i ţină de urât şi a ieşit. Dar după câteva pupicuri, a văzut ceva mult mai interesant şi anume pisicile din vecini şi a cam uitat de Freddy.

En: Zguby heard him crying and went out to keep Freddy company. After few kisses she found something more interesting, the cats from the neighbor's yard and forget about Freddy. Naturally, Mom set him free because she cannot endure him crying. Dad said that Freddy will never learn his lesson that way.




Arome de iarnă/ Winter flavours

Ro: Cum spuneam, sâmbătă e zi de gătit.  Am găsit vineri în piaţă o conopidă splendidă şi imediat am ştiut ce supă voi găti în acest weekend.

En: As I said, Saturday is the day when Mom cooks a lot. She decided to cook cauliflower soup, after she found this splendid specimen on the local market.



Ro: Noi adorăm supa de conopidă. Pentru un pic de extra gust, am pus şi câteva inimi+bâtâci de pui, ceapă şi morcovi.
En: For extra flavor she added chopped onion and carrots.



Ro: A ieşit minunată şi am savurat-o.
En: The result was delicious indeed.




Ro: Când am fost la cumpărături am descoperit un nou tip de făină de la Băneasa, făină neagră. Pentru că rar găsim pâine neagră/integrală care să nu fie de fapt albă, am decis să încerc noua făină şi să facem noi pâine. Aşa că bunica lui Flaviu, specialistă în aluaturi, a frământat aluatul. Pentru un gust în plus, am pus şi doi cartofi fierţi în coajă şi apoi raşi pe răzătoarea mică.

En: Being a cold weather outside, Mom decided our house should smell like winter flavor. She bought some new brown flour and asked Dad's grandma to prepare the bread. Dad's grandma lives with us and she is specialist in dough making. For extra flavor, Mom added few boiled rasp potatoes.

s
 
 
 


Ro: Şi părerea degustătorului:
En: The taster's opinion:

 

Ro: Iar la final, pentru ca aromele de iarnă să fie depline, spre seară, toată casa s-a umplut de miros de dovleac
En: Finally, for the completeness of the flavors, our home filled up with a desert aroma: sweet pumpkin.Yummy.


 

Ro: Weekend plăcut.
En: Have a nice weekend.

vineri, 16 octombrie 2009

Family blog-play

Hello dear friends,

Winter has come earlier than we expected. As all the dachshunds hate cold weather, we are not very happy either about the law temperature lately. Even if mom turned on the heater, we cry to be cover with the blanket too.



 When mom is not around to help us, we manage as we can.


But mostly, we adore when evening comes and mom makes the bed, we jump on it and look for mom to cover us up.


Although we have strict rules about each one's place in the house, Zguby & Patrunjel (Parsley) always try to invade our room and even to jump in or bed. Dad do not like to see them in our room because they leave a lot of fur on the carpet, unlike us.



 But mom asks them to go back to their own places, where they have their own blankets to sit on. We cannot stop wondering how can they sit there, without being cold. Parsley seems to hate the hot temperature and sometimes we see him away from his blanket and closer to the door.


We would freeze to sleep like him.

 When Mom asks them to go back to their places, they look sad. But Dad takes them in his arms and kisses them good night.

 

Well, they look better now. We adore too to lay down next to Dad

 And we also love when Mom is giving us treats, every evening. She said that while we didn't like to eat together when Zguby & Parsley came into our family, she decided we need some team building.

Well dear friends, hope you enjoyed our family blog-play.


Postări populare